Cartierul Mimiu (Ploieşti)

 cartier  Adaugă categorii

 Încarcă o fotografie

La mijlocul secolului al XIX-lea, cartierul Mimiu din Ploieşti era un cătun ce aparţinea de comuna din apropiere, Tătărani. Potrivit informaţiilor adunate de Ioan Groşescu în „Mahalalele Ploieştilor“, spre deosebire de restul oraşului care era organizat şi administrativ în mahalale, Mimiu nu a avut de la început acest statut. Ceea ce nu a împiedicat ca, mai târziu, să devină efectiv şi să rămână o mahala periferică, rămasă în urma civilizaţiei, în special din cauza condiţiilor de trai. Numele de „Mimiu“ este pus în legătură cu grecul Dimitrache Mimis, administratorul, pe atunci, a unui abator în bariera Bucov. Bun manager, dar lacom şi pus pe căpătuială, din suprataxele puse cu de la sine putere pe tăierea animalelor şi din alte afaceri dubioase, Mimis şi-a cumpărat terenuri şi proprietăţi. O parte din aceste terenuri se aflau în sudul oraşului, dincolo de calea ferată, cunoscute în epocă sub numele de „Câmpul lui Mimis“. Spre sfârşitul anului 1868, locuitorii satului ţigănesc Rudu au fost strămutaţi pe moşia lui Dimitrache Mimis. Spre deosebire de alte cartiere mărginaşe ale Ploieştiului, Mimiu pare să fi trecut prin ultima sută de ani fără a fi afectat de schimbări. Specificul populaţiei, majoritar romi, şi condiţiile de trai sunt aproape aceleaşi. O dovadă este şi una dintre puţinele ştiri despre această zonă, din august 1919. Scriitorul Ioan Groşescu ne-a relatat episodul, consemnat şi în „Mahalalele Ploieştilor“: „Rafinăria Astra reclamă, în august 1919, că locuitorii din vecinătate, adică din cartierul Mimiu, sapă gropi din care extrag rămăşiţele petroliere ce se scurg în pământ. (...) Gropile, care erau chiar în perimetrul fabricii, destul de aproape de instalaţii, se surpau, punându-le în pericol. Iată de când vine meşteşugul recuperatorilor de deşeuri petroliere din zilele noastre“. În timpul Primului Război Mondial, numeroase case din apropierea rafinăriei au luat foc de la rezervoarele incendiate, spre a nu cădea în mâna nemţilor. La fel s-a întâmplat şi în cel de-al Doilea Război Mondial, când rafinăria a fost intens bombardată. Faima proastă a cartierului, aflat pe harta naţională a „zonelor rău famate“, lipsa de utilităţi, canalizare, gaze sau asfalt, dar şi condiţiile în care trăiesc romii de aici, în case de chirpici, fără interes pentru şcoală şi munca terenurilor din propriile gospodării sunt neschimbate în ciuda regimurilor politice.