Oituz

 sat, loc istoric, comună, loc interesant

Oituz (în trecut, Grozești; în maghiară Grozafalva) este o comună în județul Bacău, Moldova, România, formată din satele Călcâi, Ferestrău-Oituz, Hârja, Marginea, Oituz (reședința) și Poiana Sărată.

Așezare
Comuna Oituz se află în sud-vestul județului, la limita cu județul Covasna, în zona cursului superior al râului Oituz. Printre principalii afluenți ai Oituzului în comună se numără pârâul Caraslău, Ghergheanoș, Brezoaia, Leșunt și Hațman. Este străbătută de șoseaua națională DN11, care leagă Oneștiul de Târgu Secuiesc. La Oituz, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ116, care duce spre nord la Pârgărești, Târgu Ocna (unde se intersectează cu DN12A) și Bârsănești (unde se termină în același DN11).

Demografie
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Oituz se ridică la 8.152 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 9.687 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,74%). Pentru 3,09% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, nu există o religie majoritară, locuitorii fiind romano-catolici (47,83%), ortodocși (47,29%) și adventiști de ziua a șaptea (1,71%). Pentru 3,12% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Istorie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Grozești, făcea parte din plasa Trotuș a județului Bacău și era formată din satele Grozești, Ferăstrău, Marginea și Călcâiu, având în total 3288 de locuitori ce trăiau în 867 de case. În comună existau o școală deschisă la Grozești în 1865, o biserică ortodoxă și una catolică (ambele la Grozești) și încă o biserică catolică. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa în aceeași plasă și comuna Hârja, formată din satele Hârja și Punctul Oituz, cu 853 de locuitori. Aici existau o școală mixtă cu 43 de elevi (dintre care 13 fete) și o biserică ridicată în 1749 de aga Ion Cantacuzino și soția sa Maria Racoviță. În ambele comune, principalul proprietar de terenuri era O.I. Negroponte. Satul Poiana Sărată se afla pe atunci în comitatul Trei Scaune al Austro-Ungariei.

Anuarul Socec din 1925 consemnează cele două comune în aceeași plasă și respectiv în aceeași alcătuire; Hârja avea aceeași alcătuire și o populație de 828 de locuitori, iar comuna Grozești avea 3537 de locuitori. Între timp, după ce Transilvania trecuse la România în urma tratatului de la Trianon din 1920, Poiana Sărată a devenit și ea comună, în plasa Târgu Secuiesc din județul Trei Scaune; comuna avea 1157 de locuitori. În 1931, comunele Hârja și Grozești au fost unificate într-una singură, cu denumirea de Oituz și cu reședința în satul Grozești, dar ulterior ele au fost din nou separate.

În 1950, comunele Poiana Sărată, Hârja și Grozești au fost toate transferate raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău, și ulterior comuna Poiana Sărată a fost desființată în 1966, satul ei trecând la comuna Hârja. În 1968, comunele Hârja și Grozești au fost transferate județului Bacău, reînființat, și au fost din nou comasate sub numele de Oituz, nume luat și de satul de reședință (Grozești). Alte două sate apărute între timp, Hatmani și Pistioaia, au fost atunci desființate și comasate cu satele Oituz, respectiv Hârja.

Monumente istorice
În comuna Oituz se află Monumentul eroilor cavaleriști din Primul Război Mondial, monument memorial sau funerar de interes național, opera lui Vasile Ionescu-Varo, ridicat în 1924 pe dealul Coșna de lângă satul Oituz.