Judeţul Vrancea

 judeţ, desenează doar conturul, titlu invizibil

Vrancea este județ în regiunile istorice Moldova (la nord de râul Milcov) și Muntenia (la sud de râul Milcov) din România. Județul are o suprafață de 4.863 km², iar reședința este municipiul Focșani. Principalele cursuri de apă: Siret (între Adjud și Nămoloasa), Șușița, Putna, Milcov, Râmnicu Sărat (de la Ciorăști până la vărsarea sa în Siret). Cele mai mari altitudinea dețin vârfurile Lăcăuț (1776 m) și Goru (1784 m). Populația Vrancei la diferite recensăminte: 1930: 262.560 loc.; 1948: 290.183 loc.; 1956: 326.532 loc.; 1966: 351.292 loc.; 1972: 379.660 loc. Județe vecine: la nord-est județul Vaslui, la est județul Galați, la sud-est județul Brăila, la sud județul Buzău, la vest județul Covasna, la nord județul Bacău.

În româna veche „frânc”, „frâncu” însemna „occidental”, „franc”. Etimologia „francea”-„vrancea” este probabilă, mai ales având în vedere vecinătatea zonei Vrancea cu zona populată în evul mediu de sași. Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, originea numelui "Vrancea" ar fi traco-dacică și ar proveni de la cuvântul "vrana", care se traduce ca "pădure" sau "munte", ori poate de la cuvântul sanscrit "vran" („munte”).

Județul Vrancea este cuprins între coordonatele geografice 45°23’ și 46°11’ latitudine nordică și 26°23’ și 27°32’ longitudine estică, fiind situat în partea de sud-est a țării, la curbura Carpaților Orientali.

Relief
Dispus în trepte dinspre vest spre est, cuprinde Munții Vrancei (cu depresiunile intramontane Greșu și Lepșa ), Dealurile Subcarpatice și Câmpia Siretului Inferior, mărginită la nord-est de Podișul Moldovei (Colinele Tutovei) și la sud–est de Câmpia Râmnicului.

Munții Vrancei sunt munți de încrețire , alcătuiți din culmi ce provin din fragmentarea platformei de eroziune de 1700 m (Goru - 1785 , Lăcăuți – 1777 , Giurgiu – 1720 , Pietrosu – 1672 , Zboina Frumoasă – 1657). Dealurile Subcarpatice, depresiunile colinare și dealurile de podiș, cuprind dealurile înalte vestice (două șiruri între Valea Putnei și Valea Șușiței) depresiuni intradeluroase (transversal sau de-a lungul văilor Șușiței, Putnei și Milcovului, precum și la cumpăna apelor între bazinul Milcovului și Râmnei), dealurile înalte Măgura Odobeștilor – 966 m), glacisul subcarpatic, care face legătura între Dealurile Subcarpatice. Câmpia Siretului Inferior și Câmpia Râmnicului, se înclină spre est până la altitudinea de 20 m , la confluența Râmnicului Sărat cu Siretul . Câmpia Siretului reprezintă treapta cea mai de jos de pe teritoriul județului și se intinde între glacisul subcarpatic și râul Siret, cu suprafața înclinată de la vest la est și altitudinea cuprinsă între 20 m și 125 m.

Câmpia înaltă situată între glacis și o linie ce trece pe la Mărășești, Vânători, Milcovul, Tătăranu, Râmniceni și la est de Ciorăsti, are o altitudine de 70 m în nord și 35 m în sud. Ea are aspectul unei suprafețe netede, ușor învălurită datorită prezenței unor conuri aluvionare între care câmpia formează depresiuni locale, cu exces de umiditate (bolta Voetin, Lacul Negru, aria de la est de Căiata) datorate adâncimii reduse la care se află stratul de apă.

La nord de Valea Șușiței, aspectul câmpiei reprezintă forma unei prisme în trepte ce coboară catre Lunca Siretului, iar în apropierea Adjudului, la terasele Siretului se adaugă cele ale Trotușului.

Campia joasă se întinde pe linia Mărășești, Vînători, Tătăranu, Râmniceni și de la est de Ciorăști până la albia Siretului, altitudinea ei fiind de 35–50 m în partea de nord și de 20–30 m în cea de sud. Este caracterizată printr-o suprafață relativ netedă, înclinată în aceeași direcție de scurgere a Siretului și este traversată de numeroase albii, meandre și depresiuni cu exces de umiditate, separate între ele prin grinduri teșite.
Geologie

Din punct de vedere geologic, zona județului Vrancea aparține platformei Moesice, alcătuită din două etaje structurale: unul inferior ce corespunde fundamentului cristalin și unul superior ce corespunde cuverturii sedimentare.

Șisturile cristaline, împreună cu o parte din învelișul lor sedimentar sunt străpunse de roci eruptive în cea mai mare parte acide (porfire) și de roci bazice. Fundamentul de șisturi cristaline este de vârstă mai veche decât Ordovicianul, probabil Precambrian. Cuvertura sedimentară din Platforma Moesica incepe cu Silurianul și se termină cu Cuaternarul.

Prin lacune cu caracter regional, sedimentele s-au separat în mai multe cicluri de sedimente după erele geologice în care s-au depus de la Ordovician - Carbonifer până la Cuaternar. Partea bazală a Cuaternarului este reprezentată de pietrișuri, nisipuri și lentile argiloase, rezultat al depunerii materialului transportat de vastele conuri de dejecție din zona carpatică de curbură. Peste acestea este suprapus relieful caracteristic depozitelor fostelor albii respectiv pietrișuri și nisipuri cu grosimi cuprinse între 3 si 7 m în zona de câmpie. După migrarea albiilor, aceste sedimente au fost acoperite de depozite loessoide de natură deluvială-proluvială cu grosimi cuprinse între 2 și 8 m.
Rețea hidrografică

Rețeaua hidrografică a județului Vrancea măsoară 1756 Km cursuri de apă codificate cu următoarele subbazine hidrografice principale:

Subbazinul Siret, 1.230 Suprafața km²
Subbazinul Trotuș, 130 Suprafața km²
Subbazinul Putna, 2.480 Suprafața km²
Subbazinul Râmnicu Sărat, 673 Suprafața km²

Total: 4.513 km²
Floră

Flora cuprinde aproximativ 1500 de specii de plante având ca origini fitogeografice ținuturi din Orientul Îndepărtat până la Oceanul Atlantic și din nordul Eurasiei până la bazinul mediteranean. Numeroase specii sunt considerate monumente ale naturii, fiind ocrotite de lege (floarea de colț, bulbucii de munte, papucul doamnei, etc).
Faună

Fauna cinegetică este bogată (cocoșul de munte, acvila țipătoare, corbul, cerbul, ursul, mistrețul, râsul la munte, popândăul la șes). În lacurile și râurile Vrancei găsim păstrăvul, molanul, boișteanul, miholtul etc., cele 20 de fonduri de pescuit în apele de munte însumând aproximativ 250 km.

Există în Vrancea 16 rezervații naturale cu o suprafață de 2862 ha din care cele mai cunoscute sunt Cheile Tișitei, Cascada Putnei, Râpa Roșie, Lacul Negru, Cheile Narujei, Căldările Zabalei, Focul Viu de la Andreiașu, Dălhăuți, Lunca Siretului.

Terenurile agricole ale județului Vrancea se întind pe fâșia cuprinsă între malul drept al Siretului și poalele dealurilor subcarpatice ale Munților Vrancei. Deși clima este corespunzătoare culturilor de câmp, mai propice este cultura viței de vie (9,95% din podgoriile României) și producția de vinuri, Vrancea fiind cel mai mare județ viti – vinicol al țării, exportator în Europa, America și Japonia.
Economie

În anul 2013, județul Vrancea era considerat ca fiind unul dintre cele mai sărace județe din România.
Organizarea administrativ-teritorială

Județul Vrancea, ca unitate administrativ - teritorială organizată cu rang de județ, cuprinde, conform actualei împărțiri administrativ - teritoriale, 73 de localități din care 2 municipii, 3 orașe și 68 de comune în componența cărora se află 331 de sate.
Componența actualului județ Vrancea în anul 1930
Lista județelor din 1930 ce compun actualul județ Vrancea

Putna
Râmnicu-Sărat
Tecuci
Trei-Scaune
Tutova

Lista orașelor din județul Vrancea

Focșani
Adjud
Mărășești
Panciu
Odobești

Comune

Andreiașu de Jos
Bălești
Bârsești
Biliești
Boghești
Bolotești
Bordești
Broșteni
Câmpineanca
Câmpuri
Cârligele
Chiojdeni
Ciorăști
Corbița
Cotești
Dumbrăveni
Dumitrești
Fitionești
Garoafa
Golești
Gologanu
Gugești
Gura Caliței
Homocea
Jariștea
Jitia
Măicănești
Mera
Milcovul
Movilița

Nănești
Năruja
Negrilești
Nereju
Nistorești
Obrejița
Paltin
Păulești
Păunești
Ploscuțeni
Poiana Cristei
Popești
Pufești
Răcoasa
Răstoaca
Reghiu
Ruginești
Sihlea
Slobozia Bradului
Slobozia Ciorăști
Soveja
Spulber
Străoane
Suraia
Tâmboești
Tănăsoaia
Tătăranu
Tulnici
Țifești
Urechești
Valea Sării
Vânători
Vârteșcoiu
Vidra
Vintileasca
Vizantea-Livezi
Vrâncioaia
Vulturu