Cimitirul Tracic Dumbrava Bîrsești

 cimitir, loc istoric

 Încarcă o fotografie

Necropola tumulară de incinerație tracică de pe Dumbrava Bîrsești-Vrancea

Dumbrava Bîrsești, situată la kilometru 52 pe DN 2D Focșani-Ojdula, este cel mai mare și mai impunător platou din zona Vrancei arhaice de unde, la umbra casei memoriale a babei Vrîncioaia, se poate admira o priveliște încântătoare începând cu Munții Buzăului, Măgura Odobeștilor, Culmile Sovejene și terminând cu Vârful Coza – repere geografice aflate la o distanță considerabilă unul față de altul, însă nu acesta a fost motivul care a determinat încropirea unei civilizații tracice din timpuri imemoriale, cu mult înaintea unificatorului Burebista, a regelui Decebal, ci condițiile geo-climatice propice viețuirii într-o comunitate extinsă și bine închegată. În viziunea mea, baza acestui fapt istoric e legenda satului Coza, în care rădăcinile conduc la mormintele vechi din Dumbravă, cărora străbunii le știau existența și povestea din moși-strămoși, confirmate mai apoi de cercetările arheologice din perioada anilor 1955-1958, când în Dumbrava Bîrsești s-au efectuat cele mai ample săpături arheologice. Specialiștii stabilind că în acest punct este o necropolă tumulară de incinerație tracică ce datează din prima epoca a fierului (Hallstattiana), dar și urme din paleoliticul superior și din sec. VI-V i.e.n. ), cum aflăm din raportul arheologului Sebastian Moritz, și a colaboratorilor săi, în lucrarea „Materiale și cercetări arheologice”, editat de Academia Republici Române, în anul 1959.

Întrucât e posibil ca mulți dintre cititorii noștri să nu aibă posibilitatea de a studia acest raport arheologic, voi încerca să fac un rezumat al lui: din toamna anului 1955 până în toamna anului 1958 când s-au sistat cercetările în Dumbrava Bîrsești au fost săpate 29 de movile cu un diametru cuprins între 10 și 20 metri a căror înălțime se ridica până la un metru, iar fiecare din acestea adăpostea de la unu la cinci morminte unde, pe lângă cenușă și osemintele umane calcinate, au fost găsite și multe obiecte, cum ar fi: unelte din silex, vase de lut lucrate la roată, vase de ceramică (străchini, oale, borcane, căni și cești), topoare cu un tăiș sau două, pumnale, vârfuri de săgeți din bronz cu două sau trei muchii, scoici, fibule din bronz, mărgele din sticlă colorată (multe dintre podoabe sunt aduse din Grecia, ceea ce denotă că se practica intens comerțul!). Toate aceste obiecte făceau parte din cultura Tracilor și a Sciților, fiind depuse ca ofrandă, în morminte, conform ritualurilor de înmormântare a populației băștinașe din acea perioadă. Se menționează că în partea vestică a movilei nr. XVII a fost găsit un rug pentru incinerarea morților, unde bolovani mari de râu (aduși de la ceva distanță) erau acoperiți de un strat gros de cărbuni, iar alături s-a aflat o grămadă de oase omenești, dar și un topor din fier, vârfuri de săgeți din bronz cu trei muchii și vase de lut. Arheologii precizează în raport că până în anul 1958 nu se cunoștea în întreaga Moldovă un alt complex arheologic asemănător celui din Dumbrava Bîrsești, iar obiecte de aceeași factură au mai fost descoperite numai în marile necropole a Sciților din regiunea Niprului Mijlociu, Padolia de Vest și Balta Verde din Oltenia. Tot în acest raport se face referire și la alte puncte din jurul Dumbrăvii Bîrsești, precum ar fi: Surduc, Arini, Bahana, Frăsinet etc., unde, în urma unor săpături/sondaje arheologice de suprafață, au fost identificate obiecte ce datează din mai multe epoci, unele apropiindu-se în timp de cultura Monteoru, La Tène, Cucuteni etc.

În raport nu se face nicio referire la cele trei movile din Dumbrava Bîrsești care au rămas necercetate. Fie cercetătorii s-au edificat pe deplin asupra chestiunii în cauză, fie nu au avut condiții să revină, fie au lăsat intactă existența acestora pentru generațiile viitoare. Indiferent care au fost împrejurările ori scopul exact al arheologilor de au cruțat aceste trei movile, ele, împreună cu raportul din anul 1959, rămân o dovadă incontestabilă că Dumbrava Bîrsești găzduiește urmele unei vechi civilizații de mult apuse – tracii, strămoșii noștri.

Dacă bătrânii din satul Coza știau din moși-strămoși legenda așezării lor, a cărei rădăcină duce spre aceste morminte, și dacă au respectat întrutotul pecetea-jurământ care îi lega de a nu căuta la aceste locuri de odihnă veșnică, marea majoritate a contemporanilor, circa 98%, locuitori ai satelor învecinate cu Dumbrava Bîrsești (Păulești, Spinești, Bodești, Negrilești, Coza și Tulnici) nu au auzit în viața lor de vreun cimitir așa de vechi și nici despre săpăturile arheologice din anii 1955-1958, excepție făcând, cum am spus, cei câțiva bătrâni din satul Coza de la care am cules cele mai multe informații, precum și câțiva localnici din satul Bîrsești, în vecinătatea căruia se află astăzi necropola. Îngrijorător este faptul că mulți intelectuali, funcționari din diferite sectoare de activitate, autorități locale, preoți habar nu au de existența cimitirului. Dar cel mai grav mi se pare a fi lipsa acestor cunoștințe la cadrele didactice, cele chemate să formeze generațiile viitoare. Nu mai puțin lipsit de gravitate este și nepăsarea instituțiilor chemate să pună în evidență astfel de comori arheologice și istorice.

Începând cu anul 1960, de când s-a inaugurat muzeul „Casa Babei Vrîncioaia”, anual se desfășoară aici festivalul „Din stejar, stejar răsare!”, prilej de a se reanima legenda cu cei șapte feciori ai Tudorei, dar niciodată nu s-a amintit, ca un curcubeu de timp, de cimitirul tracilor, aflat peste un pârăiaș, la o aruncătură de băț. Nici în Muzeul de istorie al Vrancei nu avem șanse de a afla mai multe amănunte. Aici găsindu-se expuse doar câteva fragmente de vase din atâtea obiecte descoperite de cercetători în Dumbrava Bîrsești. Unde or fi restul materialului arheologic, putem doar să ne întrebăm.

Cele câteva monografii ale satelor din zonă, apărute în ultimul timp, atestă prezența și vechimea localităților în raport cu cele mai vechi înscrisuri și zapise păstrate în veacuri și nu fac legătură cu descoperirile arheologice despre care vorbim, ce au o vechime de peste două mii cinci sute de ani.

Nemulțumit de uitarea care s-a așternut peste această nestemată necropolă, am început să fac demersuri către diferite instituții județene. În urma sesizărilor, am primit un răspuns de la președinția CJVN unde sunt asigurat că s-a solicitat primăriei Bîrsești să întreprindă ceva concret pentru ca această avuție istorică să fie promovată la adevărata sa valoare. În celălalt răspuns, venit de la Direcția de Cultură și Patrimoniu Național al Județului Vrancea, se arată că acest punct arheologic este înscris în lista monumentelor istorice, ca obiectiv cultural de importanță națională, sub denumirea de Necropola Tumulară de Incinerație cu codul de identificare LMI VN-I-s-A-06351. Atât DJCPN cât și autoritățile locale au atribuții și responsabilități în păstrarea, și promovarea patrimoniului cultural, conform Legii nr.422/2001, reactualizată. În acest scop se va realiza o hartă ARCGIS cu principalele obiective culturale din județ, ce va cuprinde negreșit și situl arheologic din Dumbrava Bîrsești. Totodată a solicitat Primăriei Bîrsești realizarea de indicatoare turistice pentru a marca traseul către monumentul respectiv. Monument care ar trebui marcat cu o stelă inscripționată corespunzător, zicem noi, ceea ce ar fi o minimă reverență față de trecutul nostru. Însă de la vorbe la fapte e mult mălai de mâncat, se pare. Mormintele tracilor sunt lăsate în continuare de izbeliște. Ba dimpotrivă, un localnic a săpat chiar în centrul unei movile, aflată pe proprietatea lui, o groapă cu un diametru de peste trei metri, adâncă de șaptezeci-optzeci de centimetri, folosind pământul fertil în interes propriu. Acum acea săpătură e pe post de groapă de gunoi care se va umple, românește, cu tot felul de resturi menajere, haine rupte, peturi etc. Șansa celorlalte două movile de au scăpat neprofanate a fost că una se află pe izlaz și este mai mică, neieșind în relief, iar cealaltă este prea mare și pe proprietatea altui gospodar care nu are nevoie, deocamdată, de pământ fertil.

Scopul acestui articol se vrea încă un semnal de alarmă asupra stării jalnice în care se află o părticică din fondul nostru istoric, un impuls către autoritățile competente de a face tot ce au promis cu privire la mediatizarea acestui sit arheologic în mass-media, în lumea specialiștilor cât și a turiștilor, însă și o rugăminte în rândul profesorilor din școlile satelor învecinate cu Dumbrava Bîrsești, pentru ca aceștia să țină lecții de istorie „pe viu” cu elevii, stârnindu-le curiozitatea și dragostea de locul natal, așa cum și mie, bunicii materni, dar și bătrânii satului în preajma cărora am crescut, mi-au sădit aceste sentimente după ce am ascultat nenumărate legende și relatări despre locurile înconjurătoare. Astfel, în anul 1964 am auzit pentru prima oară legenda Văii Coza și a vechiului cimitir. A trebuit să treacă doi ani până când, în ziua de opt septembrie – zi de iarmaroc în satul Bîrsești – în timp ce veneam spre casă cu bunicul, ne-am abătut din drum. Întâi am trecut pe la muzeul „Casa Babei Vrîncioaia”. Urcat pe umerii bunicului – aveam pe atunci opt anișori – am putut vedea printre zăbrelele ferestrei diferite obiecte specifice unei case mocănești, dar și un tablou mare cât peretele în care Ștefan Voievod, îmbrăcat în mantia-i roșie, înconjurat fiind de Tudora Vrîncioaia cu ai ei șapte feciori, le arăta munții ce li se cuveneau ca răsplată a vitejiei lor în luptele cu turcii. Cum doar o ravenă formată de un pârâiaș desparte cele două locuri legendare, bunicul a hotărât să mă ducă și la vechile morminte. Multe mi s-au întipărit atunci în minte: imaginile cu săpăturile arheologice, cele trei movile intacte, delușorul din apropiere unde fusese cândva o clopotniță cu un clopot mare ce se făcea auzit peste dealuri și văi, chemând la slujbe gospodarii care trăiau la târle… dar cel mai mult m-a uimit transfigurarea de pe chipul bunicului când s-a închinat la aceste morminte, ca și cum acolo erau îngropați recent părinții lui, evlavia cu care îmi povestea totul. „Aceste morminte nu s-au dat uitării niciodată, că și chiorii le simțeau cu picioarele, darămite cei cu ochi și minte.” a mai zis el, nelăsându-mă să mă urc pe vreo movilă. Apoi mi-a povestit despre „pecetea mormintelor”, despre care credea că i-a ținut departe pe căutătorii de comori.

Timpul a trecut și abia după ce am terminat școala am căutat să adun mai temeinic informații despre vechile morminte, despre întemeierea satului Coza și despre alte asemenea lucruri, mai ales că meseria pe care am îmbrățișat-o mi-a înlesnit contactul cu mulți consăteni și locuitori din satele vecine. Adesea, când le ceream să-mi vorbească despre morminte, unii știau foarte multe amănunte, alții erau sceptici, căutând să închidă dialogul cu un: „Taci, nepoate! Astea-s prostii! Cum să existe ceva înainte de Hristos?!...”

Din păcate, bătrânii noștri s-au stins, ducând cu ei multe taine în mormânt. Așa se va întâmpla negreșit și cu noi, de aceea caut să las această mărturie, oricât de neînsemnată ar fi ea pentru unii.
insemneculturale.ning.com/group/politica-si-istorie/for...