Muntele Cireşoaia-Zonă puternic fortificată

 hill, invisible

 Upload a photo

www.youtube.com/watch?v=LtbN1NivlNw
În dimineata de 26 iulie 1917, la doua zile dupa declansarea bataliei de la Marasesti, inamicul a trecut la ofensiva si in valea Oituzului, atacand pozitiile aparate de trupele Armatei 2 romane. El urmarea sa patrunda in valea Trotusului spre Onesti, apoi spre Adjud, unde spera sa faca jonctiunea cu Armata 9 germana care lupta la Marasesti.

Fortele Armatei 2 romane incepeau batalia in conditii grele, deoarece se gaseau intinse pe fronturi largi si fara sa dispuna de nici o rezerva in adancimea apararii. In sectorul de rupere, inamicul isi asigurase superioritatea de forte necesara atacului, intrucat concentrase 54 batalioane si 200 guri de foc (dintre care 32 grele si 4 supragrele) fata de 34 batalioane si 104 guri de foc, ale Corpului 4 armata roman.
Dupa o puternica pregatire de artilerie, in care au fost folosite si proiectile incarcate cu substante toxice de lupta, fortele austro-ungare si germane au trecut la ofensiva. Trupele romane s-au aparat cu atata darzenie incat, dupa doua zile de lupte, diviziile inamice reusisera sa patrunda doar 3-5 km in dispozitivul nostru. La 28 iulie, introducand in lupta forte proaspete, inamicul a reluat ofensiva. Situatia devenise deosebit de critica pentru trupele noastre care nu mai dispuneau de rezerve, fapt pentru care generalul Prezan, comandantul Armatei 2 romane, a cerut grabnic ajutoare Marelui cartier general. Acesta i-a pus la dispozitie Divizia 1 cavalerie, o brigada de graniceri si un batalion de vanatori de munte.

Lupte de o mare intensitate s-au dat in ziua de 29 iulie pe frontul Diviziei 7 infanterie unde inamicul reusise sa cucereasca varful Ciresoaia, unul din stalpii apararii trupelor noastre. Dealurile Cosna si Stibor, ultima bariera spre valea Trotusului, au cazut, de asemenea, in mainile inamicului.
In aceasta situatie extrem de grava au fost introduse in batalie fortele proaspete trimise din rezerva Marelui cartier general. Contraatacul dat prin surprindere la ora 19 de catre Divizia 1 cavalerie si batalionul de vanatori de munte a respins fortele inamice, carora le-a produs mari pierderi in oameni si materiale de lupta; el a dus la recucerirea dealului Stibor si a pantelor de est ale dealului Cosna, redresand astfel situatia in acest sector. La luptele din aceasta zi au luat parte si doua escadrile de aviatie romane care au executat misiuni de bombardament asupra pozitiilor inamice de la est de satul Grozesti. Ofensiva inamicului fiind oprita, iar momentul de criza prin care trecuse defensiva noastra depasit, raportul de forte in acest sector incepuse sa se schimbe in favoarea trupelor romane.

In ziua de 30 iulie unitatile noastre au executat cu succes o puternica riposta ofensiva in timpul careia vitezele regimente 15 si 27, din Divizia 7 infanterie, impreuna cu batalionul vanatorilor de munte si un regiment rus au recucerit varful Ciresoaia, silind trupele inamice sa se retraga in panica. Luptele au continuat cu intensitate sporita si in ziua urmatoare, cand ostasii Diviziei 1 cavalerie, lasandu-si caii, s-au avantat in aprige ciocniri corp la corp pe pantele dealului Cosna pe care l-au smuls din mainile inamicului, aparandu-1 apoi cu fermitate.
Dupa cateva zile de calm relativ, inamicul a reluat ofensiva, incercand din nou sa-si deschida drum spre Onesti si Adjud. La 6 august, in timp ce Armata 9 germana asalta pozitiile romanesti de la Marasesti – padurea Razoare, Grupul Gerock a atacat cu o maxima violenta sectorul de aparare al Diviziei 1 cavalerie. Cel mai aprig disputat a fost dealul Cosna, cheia, apararii noastre, care in rastimp de numai cinci ore a trecut de mai multe ori dintr-o mana intr-alta. Aici a cazut eroic caporalul Constantin Musat care, desi avea un brat amputat dupa luptele din toamna anului. 1916, ceruse sa fie trimis din nou pe front. Moartea l-a surprins in primele randuri ale granicerilor in timp ce arunca grenade cu mana care ii ramasese teafara. In vremea aceasta, cele patru companii ale vanatorilor de munte, angajand lupta la baioneta, alungau inamicul ce pusese stapanire pe dealul Ciresoaia. Luptele au continuat la fel de indarjite si in ziua de 7 august cand ofensiva inamica pe valea Oituzului a fost definitiv oprita.

Biruinta Armatei 2 romane la Oituz, Cosna si Ciresoaia avea ca implicatii imediate facilitarea actiunilor Armatei 1 la Marasesti, contribuind astfel la schimbarea spartei razboiului. Ca si la Marasesti, in bataliile de la Oituz, Cosna si Ciresoaia dusmanul fusese infrant. Desi, cu pretul unor pierderi insemnate, el reusise un succes tactic limitat, patrunzand pe o adancime de circa 6 km, planurile sale operativ-strategice se prabusisera total. Comunicatiile din valea Trotusului ca si intreaga regiune cu resursele ei de petrol si carbune ramasesera in mainile romanilor.
Victoria din vara anului 1917 s-a datorat acelorasi factori care au hotarat succesul armatei romane in celelalte doua mari batalii. Ca si la Marasti si Marasesti, s-au manifestat alesele calitati ostasesti ale luptatorilor romani, patriotismul lor fierbinte, dorinta arzatoare de a stavili si zdrobi fortele dusmane cotropitoare. Si la Ciresoaia au fost definitiv inmormantate sperantele si planurile comandamentului Puterilor centrale de a obtine un succes hotarator pe frontul roman.

Luptele eroice purtate de armata romana in vara, anului 1917 au avut un puternic ecou in intreaga lume, fiind apreciate ca unele din cele mai importante victorii ale aliatilor impotriva Puterilor centrale. Ele au facut sa creasca prestigiul tarii noastre pe plan international, iar faptele de vitejie ale armatei romane au atras respectul atat al prietenilor, cat si al adversarilor.

Pe frontul din Ciresoaia au luptat si s-au jertfit numerosi localnici, numele lor fiind regasite pe monumentele ridicate in Poieni, Targu Ocna sau Oituz. Pe varful Ciresoaia, in locul unde acesta atinge cea mai mare altitudine se gaseste o cruce ce ne aduce aminte de infruntarile duse aici si de sacrificiul urmasilor nostri.
Una dintre cele mai dramatice si sangeroase batalii din campania anului 1917 de pe frontul romanesc din timpul Primului Razboi Mondial s-a dat pe muntele Ciresoaia, la cota 789. Dupa biruintele de la Marasti, Marasesti si Oituz, luptele de pe frontul de la Oituz au scazut in intensitate. Corpul 8 armata austro-ungar reusise o strapungere, stapinind inaltimile care dominau Oituzul si Slanicul, in timp ce valea Trotusului se afla sub focul artileriei inamice de pe virfurile Ciresoaia si Cosna.

Dupa o analiza a situatiei inamicului de la acea data, generalul Alexandru Averescu a considerat ca punctul slab al Armatei 1 austro-ungare era la Ciresoaia. O victorie obtinuta aici, insemna nu doar un cistig tactic prin indepartarea inamicului din zona Tirgu Ocna-Onesti, ci si deschiderea accesului spre al doilea obiectiv, virful Cosna. Pentru aceasta importanta ofensiva au fost mobilizate 34 de batalioane de infanterie, 4 escadroane de cavalerie si 35 baterii de artilerie. Fortele inamice erau deosebit de puternice, avind organizate in aceasta zona nu mai putin de 8 centre de rezistenta, dintre care cele mai puternice erau cele de la Ciresoaia si Cosna.

Dar cum spionajul isi facea pe deplin treaba, inamicul reuseste sa afle din timp de pregatirile de ofensiva ale trupelor romane si isi intareste puterea de aparare, trimitind trupe de rezerva in punctul Ciresoaia, ceea ce a dus la declansarea unor lupte extrem de singeroase. “Batalia de la Ciresoaia a inceput la 9 septembrie (27 august, conform calendarul iulian care a fost aplicat in Tarile Romane pana in 1924), dupa o pregatire de artilerie care a durat 3 ore. In a treia zi de lupte crincene, conform ordinului, s-a declansat ofensiva impotriva inaltimilor Cosna si Ciresoaia, respinsa insa cu grele pierderi pentru unitatile noastre: peste 1.200 de oameni”, a declarat istoricul tirgocnean, prof.Corneliu Stoica.

Printre cei rapusi in lupta de la Ciresoaia s-au numarat scriitorul si istoricul voluntar bucovinean Ion Gramada, locotenentul Gheorghe Ioan Prioteasa din Regimentul 43 Infanterie, precum si alti 512 soldati din cadrul Regimentului 15 Infanterie “Razboieni”. Campania din 1917 de pe frontul roman a demonstrat ca armata romana a fost in masura sa rezolve cu pricepere si iscusinta situatii dintre cele mai complexe, iar soldatii romani inzestrati cu noi mijloace si instruiti corespunzator cerintelor cimpului de lupta, s-au dovedit superiori inamicului, mai ales prin dirzenia si spiritul de sacrificiu de care au dat dovada.

R.D. Busnea – Ziarul de Bacau