Mina de sare Slănic (exploatare - 1992) (Slănic)
Romania /
Prahova /
Stefesti /
Slănic
World
/ Romania
/ Prahova
/ Stefesti
Maailm / România
mină, salt mine (en)
Exploatarea zăcământului de sare de la Salina Slănic Prahova este efectuată de peste trei secole, aceasta fiind cea mai recentă ca atestare documentară.
Începuturile istoriei salinei datează din jurul anului 1685, an în care spătarul Mihail Cantacuzino a realizat că în regiunea Slănic Prahova există un zăcământ de sare şi astfel, vrând să deschidă o mină, a cumpărat moşia Slănic. Din documentul care consemnează tranzacţia, mai reiese faptul că înainte de anul 1685 au existat vechi ocne de sare, de adâncimi mici, la 5 km est de Slănic (Teişani).
În anul 1688 pe Valea Verde a fost deschisă prima exploatare, urmând ca între anii 1689-1691 să fie deschise şi exploatările de la Baia Baciului, de către spătarul Cantacuzino. În anul 1713 Mihail Cantacuzino donează atât moşia sa din Slănic cât şi ocnele de sare, Mănăstirii Colţea din Bucureşti.
Între anii 1601-1700 exploatarea sării în zonă s-a efectuat la Baia Verde, Dorobanţeşti şi la Baia Baciului, prin metoda de tip „clopot”, în care accesul se realiza prin două compartimente: unul vertical care se folosea pentru scoaterea sării, iar celălalt oblic pentru intrarea şi ieşirea din ocnă.
Din anul 1912 s-a mai extras sare şi din exploatarea Mihai, ce a funcţionat simultan cu exploatarea Carol (Principatele Unite). În acelaşi an a fost introdus iluminatul electric în mina Mihai. Lucrările de exploatare s-au încheiat în 1943 când s-a trecut la o nouă exploatare sub minele Carol şi Mihai. Această mina s-a numit Unirea şi din aceasta s-a extras sare până în 1970 când s-a mutat în mina Victoria.
Necesitatea creşterii gradului de recuperare a rezervelor s-a reflectat în exploatare prin aplicarea sistemului de camere şi pilieri pătraţî cu exploatarea a 11 etaje. Fluxul minier s-a realizat în succesiunea: havare, perforare, încărcarea găurilor cu explozivi, împuşcarea frontului de abataj, copturirea frontului de lucru, încărcarea sării din abataje la concasorul cu rostogol, concasarea sării în subteran şi transportul auto pe releu de benzi al minei.
Din octombrie 1992 s-a trecut la exploatarea rezervelor din zona de sud-est a zăcământului de sare din Slănic. În masiv sarea se prezintă sub formă de de cristale bine dezvoltate, care formează o masă compactă grăunţoasă, în care cristalele mari se divizează în masa cristalelor mici. Suprafeţele de contact dintre cristale au formă neregulată, ceea ce măreşte mult coeziunea şi aderenţa
Începuturile istoriei salinei datează din jurul anului 1685, an în care spătarul Mihail Cantacuzino a realizat că în regiunea Slănic Prahova există un zăcământ de sare şi astfel, vrând să deschidă o mină, a cumpărat moşia Slănic. Din documentul care consemnează tranzacţia, mai reiese faptul că înainte de anul 1685 au existat vechi ocne de sare, de adâncimi mici, la 5 km est de Slănic (Teişani).
În anul 1688 pe Valea Verde a fost deschisă prima exploatare, urmând ca între anii 1689-1691 să fie deschise şi exploatările de la Baia Baciului, de către spătarul Cantacuzino. În anul 1713 Mihail Cantacuzino donează atât moşia sa din Slănic cât şi ocnele de sare, Mănăstirii Colţea din Bucureşti.
Între anii 1601-1700 exploatarea sării în zonă s-a efectuat la Baia Verde, Dorobanţeşti şi la Baia Baciului, prin metoda de tip „clopot”, în care accesul se realiza prin două compartimente: unul vertical care se folosea pentru scoaterea sării, iar celălalt oblic pentru intrarea şi ieşirea din ocnă.
Din anul 1912 s-a mai extras sare şi din exploatarea Mihai, ce a funcţionat simultan cu exploatarea Carol (Principatele Unite). În acelaşi an a fost introdus iluminatul electric în mina Mihai. Lucrările de exploatare s-au încheiat în 1943 când s-a trecut la o nouă exploatare sub minele Carol şi Mihai. Această mina s-a numit Unirea şi din aceasta s-a extras sare până în 1970 când s-a mutat în mina Victoria.
Necesitatea creşterii gradului de recuperare a rezervelor s-a reflectat în exploatare prin aplicarea sistemului de camere şi pilieri pătraţî cu exploatarea a 11 etaje. Fluxul minier s-a realizat în succesiunea: havare, perforare, încărcarea găurilor cu explozivi, împuşcarea frontului de abataj, copturirea frontului de lucru, încărcarea sării din abataje la concasorul cu rostogol, concasarea sării în subteran şi transportul auto pe releu de benzi al minei.
Din octombrie 1992 s-a trecut la exploatarea rezervelor din zona de sud-est a zăcământului de sare din Slănic. În masiv sarea se prezintă sub formă de de cristale bine dezvoltate, care formează o masă compactă grăunţoasă, în care cristalele mari se divizează în masa cristalelor mici. Suprafeţele de contact dintre cristale au formă neregulată, ceea ce măreşte mult coeziunea şi aderenţa
Oraşe în apropiere:
Coordonate: 45°13'29"N 25°56'10"E
- Mina Cotesti 78 km
- Cariera de piatra 93 km
- Cariera de Calcar Bistrița 148 km
- Cariera de andezit Suseni 157 km
- Zăcământul de uraniu Grinţieş (cel mai mare din România) 203 km
- Exploatarea miniera Călimani 219 km
- Cariera de calcar Săndulești 232 km
- Cariera de cupru Roşia-Poieni 248 km
- Proiectul Rosia Montana 251 km
- Exploatarea miniera Baita 294 km
- Salina Mina Unirea 1.3 km
- Ştefeşti 2.4 km
- Cartier Grosani 3.2 km
- Piatra Verde 3.9 km
- Pădure Cazacu 7.6 km
- Mănăstirea Crasna(Prahova) 7.9 km
- Islaz Maneciu Pamanteni 8.4 km
- Fosta fabrică de cherestea 12 km
- Barajul Măneciu (1984) 12 km
- Lacul Măneciu 13 km