Târgu Ocna | oraş, staţiune balneo-climaterică

 oraş, staţiune balneo-climaterică

Târgu Ocna (în maghiară Aknavásár, în germană Stadt Okna) este un oraș în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Poieni, Târgu Ocna (reședința) și Vâlcele.

Așezare
Orașul se află în sud-vestul județului, pe malurile râului Trotuș, acolo unde acesta primește apele afluenților Slănic și Vâlcele, și unde intră în depresiunea Tazlău-Cașin. Este străbătut de șoseaua națională DN12A, care leagă Oneștiul de Miercurea-Ciuc. În localitatea Târgu Ocna, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN12B, care duce la Slănic-Moldova și tot DN12A se intersectează acolo cu șoseaua județeană DJ116, care o leagă spre sud de Pârgărești și Oituz (unde se termină în DN11) și spre nord de Bârsănești (unde se termină tot în DN11).[5] Prin comună trece și calea ferată Adjud–Comănești–Siculeni, pe care este deservită de stația Târgu Ocna și de haltele de călători Saline și Cireșoaia.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Târgu Ocna se ridică la 11.300 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 13.576 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (90,99%), cu o minoritate de romi (1,47%). Pentru 7,18% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (82,72%), cu o minoritate de romano-catolici (8,29%). Pentru 7,26% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Târgu Ocna - evoluția demografică

Istorie
În urma săpăturilor arheologice efectuate încă din anul 1933 pe platoul Podei-Tisești , au fost descoperite primele așezări de pe aceste meleaguri datând din epoca neolitică.
Stema orașului în perioada interbelică

Locuințele erau construite pe tălpi de lemn, cu pereții din bârne și nuiele peste care se aplică lutuială. Locuitorii acestor așezări erau cultivatori și crescători de vite, dovadă fiind numărul mare de oase de animale , râșnițe și vase de provizii. În această perioadă (neolitic) își are începutul exploatarea sării din această regiune; centrul de exploatare va deveni mai cunoscut în Evul Mediu.

La 15 martie 1410, Alexandru cel Bun întărea satul Stoenești (ulterior își va schimba numele în Ocna), peVâlcica, unor frați de origine transilvăneană, iar la 3 septembrie 1448 voievodul Petru al-II-lea dăruia satul Tisești tot unor frați transilvăneni.

Celelalte așezări sunt menționate fie la sfârșitul secolului al VIII-lea Gura Slănicului, Mosoare, fie în prima jumătate a secolului al XIX-lea Geoseni, Văleni, Poieni, Pacuri, fie mai recent cartierul Galean.

În sec. al-XVIII-lea, cele două localități vecine, Ocna și Trotuș , se vor afla în competiție pentru întâietate în zonă, iar la inceputul sec. al XVIII-lea așezării Târgu Ocna i se atribuie calitatea de târg. Călătorul suedez Erasmus Heinrich Schneider de Weismantel este primul care îi atribuie calificativul de târg, în anii 1713-1714.

În această perioadă târgul Ocna are un ritm foarte rapid de creștere teritorială, mai ales prin includerea unor foste sate. Timp de trei secole, Târgu Ocna a fost cea mai însemnată localitate de pe Valea Trotușului, dominând economic și cultural întreaga zonă trotușeană.

În epoca modernă, localitatea cunoaște o evoluție spectaculoasă. Trebuie subliniat faptul că în această perioadă , Târgu Ocna a fost cel mai mare oraș nereședință de ținut din Moldova. Între anii 1864-1918 orașul cunoaște o dezvoltare mai lentă, putându-se vorbi chiar de un regres.

Astfel în timpul evenimentelor de la 1821, un detașament de 800 de eteriști sosesc la Târgu Ocna sub conducerea lui Ioan Farmache⁠(en), care va ordona ocuparea mănăstirii Răducanu, ce avea o bună poziție strategică.

În timpul Revoluției de la 1848, generalul Bem a adresat o proclamație către locuitorii Moldovei, făcându-le cunoscut că toți cei ce voiau să lupte pentru libertate să se prezinte la cartierul său general de la Târgu Ocna, pentru a fi organizați militărește. Costache Negri, locuind în modesta căsuță de la Ocna corespondă cu Domnitorul Principatelor Unite Române – Alexandru Ioan Cuza.

Târgocnenii își vor aduce contribuția la obținerea independenței , atât prin reprezentanții lor din compania a 6-a Târgu Ocna a batalionului 2 Bacău din Regimentul 14 dorobanți, comandat de căpitanul Dimitrie Bușilă, cât și prin acțiunile de sprijinire a frontului prin rechiziții , transporturi, subscripții pentru cumpărarea de arme, prin donații în bani sau alimente.[necesită citare]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Târgu Ocna, declarată comună urbană în 1846, era reședința plășii Trotușul a județului Bacău, avea 8033 de locuitori și în ea funcționau două fabrici de gaz, 5 mori, o tăbăcărie, două fabrici de pălării țărănești, una de săpun, una de lumânări de ceară albă, două școli primare de băieți cu 381 de elevi, două școli primare de fete cu 222 de fete, o școală armenească, 11 biserici ortodoxe, una catolică și una armenească.[7]

În timpul Primului Război Mondial s-au purtat lupte sângeroase în timpul cărora s-au remarcat medicul Mircea Bruteanu și locotenentul Gheorghe Enescu, alături de alți eroi ai orașului.

Tot acum a căzut la datorie, luptând eroic cu o singură mână, legendarul Constantin Mușat. Localitatea Târgu Ocna a fost bombardată de trupele inamice , provocând incendii și pagube materiale. Lupte sângeroase s-au purtat la Cireșoaia și Cosna.

Marele istoric Nicolae Iorga ne lăsa câteva însemnări interesante despre această perioadă: 13 octombrie 1917 - Nemții bombardează Ocna. 9 ianuarie 1918- Ocna e părăsită și distrusă.

În afara zecilor de monumente ridicate în această zonă, a denumirii unor străzi ale orașului, începând din 1919, s-a creat o tradiție locală de comemorare a eroilor în fiecare an la Înălțare și de 9 Mai.[necesită citare]

Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul ca reședință a aceleiași plăși Trotuș, având 7951 de locuitori.[8]

În 1950, orașul a devenit reședință a raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău. În 1968, el a pierdut rolul de reședință de unitate administrativă, fiind subordonat din nou județului Bacău, reînființat; tot atunci i s-au arondat și localitățile componente Poieni și Vâlcele; fostele sate Mosoarele și Păcuri au fost atunci alipite localității componente Poieni, în vreme ce fostele sate Geoseni, Tisești și Gura Slănicului au fost alipite localității principale a orașului.[9][10]
Monumente istorice
Biserica „Sfântul Nicolae” din Târgu Ocna, împreună cu ansamblul memorial 1916–1918, monumente istorice de interes național

În orașul Târgu Ocna se află două monumente istorice de interes național: ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” (construită în 1580, cu modificări în 1768 și 1883), cu biserica propriu-zisă, zidul de incintă (construit în 1768) și ansamblul memorial 1916–1918 (realizat în 1932); fosta mănăstire Răducanu (secolele al XVII-lea–al XVIII-lea), ansamblu cuprinzând biserica „Buna Vestire” (construită în 1664 cu modificări în 1762), turnul de intrare, zidul de incintă și ruinele unei construcții din incintă (toate din 1712). Cele două ansambluri sunt clasificate ca monumente de arhitectură, doar ansamblul memorial 1916–1918 fiind clasificat ca monument memorial sau funerar.

Alte nouă obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local. Unul este un sit arheologic, aflat în cartierul Podei, la 500 m sud-est de oraș, pe malul drept al Trotușului, unde se află urmele cetății Utidava (perioada La Tène, cultura geto-dacică, secolele I î.e.n. – I e.n.), precum și așezări din eneolitic (cultura Cucuteni) și din Epoca Bronzului (cultura Monteoru). Alte șapte obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfânta Treime” (1809) din cartierul Gura Slănicului; casa Borisof (1890); biserica „Sfinții Voievozi” (secolul al XVIII-lea, refăcută în 1849); ansamblul bisericii „Cuvioasa Paraschiva”, cu biserica de lemn (construită în secolul al XVII-lea și refăcută în 1725) și clopotnița ridicată în secolul al XIX-lea; biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1815); biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” (construită în 1761 cu adăugiri în 1895); și biserica „Adormirea Maicii Domnului”- Precista (construită în 1683 și refăcută în 1860). În sfârșit, bustul lui Costache Negri (1941) din fața primăriei este clasificat ca monument de for public.