Cetatea Salsovia | antic, sit arheologic, fortificaţie, Imperiul Roman, byzantine (en), limes (Roman border defence) (en)

 antic, sit arheologic, fortificaţie, Imperiul Roman, byzantine (en), limes (Roman border defence) (en)

 Încarcă o fotografie

Cetatea romano-bizantină Salsovia din punctul Piatra lui Sava este amplasată într-o zonă cu locuire din epocile bronzului şi elenistică. În absența unor cercetări arheologice sistematice informațiile despre istoria cetăţii sunt destul de disparate. Diploma militară din vremea lui Nerva, cel mai vechi document epigrafic cunoscut până în prezent de la Salsovia, indică prezența unei unităţi de cavalerie în cetate. Cetatea a funcţionat şi în sec. III-IV drept sediu al unor unităţi militare, fiind, foarte probabil, distrusă în vremea lui Valens; refăcută, cetatea este din nou distrusă, în timpul împăratului Justinianus, de atacul kutrigurilor, fără a mai fi reparată în timpul domniei acestuia. În epoca feudal-timpurie locuirea este reluată pe vechile fundamente ale cetăţii Salsovia fiind documentată monetar până cel puţin în al treilea sfert al sec. XI.

Vestigiile fortificatiei romane Salsovia sunt amplasate pe un promontoriu la baza caruia se afla bratul Sf. Gheorghe fiind de presupus ca apele Dunarii ajungeau pana la baza cetatii in antichitate. Cetatea a functionat drept castru militar inca din prima jumatate a sec. III, (Itinerariul Antonini si Tabula Peutingeriana), ulterior, ca anexa la Legiunile militare romane. La sud de cetate, pe un platou intins, in epoca romana se afla o asezare civila aparata din trei parti de vai naturale, cu maluri abrupte.

Castrul roman Salsovia a fost, foarte probabil, distrus in vremea lui Valens. Locuirea este reluata in epoca feudal-timpurie (dupa probabila distrugere a castrului in vremea lui Valens), in apropierea cetatii dezvoltandu-se o asezare rurala, marturie fiind monedele datate in sec. XI. Zidurile cetatii antice, groase de 2m, au fost afectate pana in zilele de astazi atat de factorii naturali de eroziune cat si de efectele celui de-al doilea razboi mondial si de extragerea pietrei de catre localnici. Ca urmare a unor prospectiuni arheologice desfasurate in anul 2004, in partea de Nord a sitului, in interiorul cetatii, a aparut fundatia unui zid de piatra cu latimea de 0,8m.
Sapaturile arheologice de la cetatea Salsovia din sezonul 2007 se inscriu intr-un proiect mult mai amplu, care isi propunea studierea zonei nord-dobrogene (Marea Neagra–, Gurile Dunarii) si stabilirea modului in care acest areal a fost locuit in diverse perioade istorice de catre diferite populatii, precum si miscarile si interactiunea acestora din urma cu formele de relief si mediul inconjurator. Aceste obiective puteau fi atinse doar printr-o cercetare interdisciplinara care sa imbine metode specifice arheologiei moderne cu aportul altor stiinte. Pe platoul fortificat al cetatii au fost amplasate doua sectiuni. In zona centrala a fost deschisa o suprafata de 7×7m. Prin aceasta se urmarea determinarea naturii, a functionalitatii si posibila datare a cladirii mari rectangulare identificate aici cu ajutorul magnetometrului. Desi sapatura a fost dusa pana la o adancime de peste 3,5m de la nivelul solului (28,36m de la nivelul marii, in sistem Marea Neagra 1975), nu a fost atins solul virgin antic, continuarea sapaturii in acea zona fiind stopata din motive de siguranta. Cu toate acestea au fost identificate cateva faze de ocupatie in acea parte a cetatii. Cea mai timpurie la care s-a ajuns este constituita de o suprafata de calcare amenajata cu fragmente de piatra de cariera peste un strat de lut galben de nivelare.
Ultima faza de ocupare a zonei in antichitate, este reprezentata de o cladire aproape patrata cu multe incaperi, identificata cu metode non-intrusive in urma cu doi ani. Sectiunea din acest an a fost amplasata pe ceea ce parea a fi latura de E a acestui edificiu, fiind descoperita astfel una din incaperi si un spatiu crezut a fi extern, dar care s-a dovedit a fi parte din aceeasi structura. Un zid lung E-V ce formeaza o intersectie in T cu unul N-S delimiteaza spatiul interior. Doar fundatiile acestor ziduri s-au pastrat, mare parte din pietrele legate cu pamant ce le alcatuiau fiind scoase de catre locuitorii din Mahmudia la o data necunoscuta, dar in mod cert inainte de al doilea razboi mondial. Nivelul de calcare din incaperea de la V este cu aproape 1m mai sus decat cel din cea de la E. Aceasta din urma pare a fi un spatiu dedicat unor activitati “industriale”, fiind identificate aici un numar de gropi cu functionalitate incerta, dar si o groapa rectangulara ce a fost placata cu scanduri groase de lemn. Aceste scanduri s-au pastrat carbonizate si din ele s-au prelevat mostre pentru a se incerca o datare. Imediat la S de aceasta instalatie se gaseau doua dolia de dimensiuni foarte mari, pastrate in situ dar crapate de daramatura cladirii ce s-a prabusit peste ele. Sfarsitul acestei constructii a fost cauzat indubitabil de un incendiu de proportii, totul in zona fiind carbonizat. Caramizile crude din care a fost realizata elevatia zidurilor s-au pastrat foarte bine fiind expuse focului. Toate podelele, zidurile si cele doua chiupuri prezinta urme de ardere.
Materialul arheologic asociat cu finalul existentei acestui edificiu pare sa se dateze in sec. V-VI p.Chr. Zidul defensiv are o latime de 2,4m fiind realizat din doua paramente de blocuri fasonate legate cu mortar la exterior si unul la interior. Spatiul dintre acestea este ocupat de un emplecton din piatra si mortar. Elemente dintr-un posibil turn au fost identificate la interior, adosate zidului. La aproximativ 2m de zidul cetatii, a fost identificat si coltul unei cladiri. Zidul acesteia a fost construit din piatra legata cu mortar, intr-o maniera extrem de eleganta. Se pare ca aceasta cladire a avut o viata destul de lunga, nu mai putin de patru podele succesive fiind asociate cu acest zid. Totusi la un moment data edificiul a fost demolat fiind inlocuit cu un altul, un zid de o calitate inferioara fiind amplasat direct peste fundatia celui deja existent. Doua podele de lut constituie nivelele succesive de calcare din interiorul acestei noi cladiri, ultima dintre ele fiind acoperita de un strat de daramatura ce prezinta urme de incendiere. Se pare asadar ca intreaga cetate a fost incendiata la un moment dat.