Spitalul de Psihiatrie (Poiana Mare)

 spital  Adaugă categorii

 Încarcă o fotografie

Cunoscut ca loc de intemnitare a dizidentilor in timpul regimului comunist si in ultimii ani datorita conditiilor jalnice pe care le oferea pacientilor internati aici.

ISTORIC

Psihiatria, în calitate de specialitate medicală ce se ocupă cu bolile mentale, este recunoscută pe plan mondial ca datând de la începutul secolului al XIX-lea.
Este o specialitate care s-a născut între zidurile azilelor unde erau aduşi cei ce sufereau de boli psihice. Din acest punct de vedere, pe plan european, sunt semnificative două evenimente: pe de o parte, introducerea medicilor în asemenea aşezăminte iar, pe de altă parte Legea franceză din 30 iunie 1938, privind alienaţii mintali.
Încă de la începutul secolului al XVII-lea există date că bolnavii psihici erau „înghesuiţi talmeş-balmeş” în locuri de recluziune, în care nu existau medici. Lui Philippe Pinel, medic francez, i se datorează eliberarea din lanţuri a alienaţilor ţinuţi în închisori, plasarea lor în azile, aducerea medicilor în aceste lăcaşuri, inaugurarea medicalizării bolilor psihice, stabilirea cadrului nosologic al bolilor mentale şi angajarea psihiatriei pe drumul tratamentului moral al afecţiunilor psihice.
Legea din 30 iunie 1938 din Franţa, adoptată şi de alte ţări, printre care şi România, deşi consacră anexarea bolilor mentale la medicină nu lăsa, însă, medicilor alienişti decât o marjă foarte îngustă de activitate, în acele timpuri singura justificare a existenţei lor fiind emiterea de certificate medicale care autentificau legitimitatea plasării bolnavilor în azile, iniţiativă care era lăsată autorităţii publice (plasare administrativă) sau familiei bolnavului (plasare voluntară). Una din consecinţele majore a fost confuzia creată între boală şi pericolul faţă de cei din jur. În plus, această lege atribuia azilului o funcţie dublă: să protejeze societatea de indivizi periculoşi şi să asiste aceşti indivizi, protejându-i spre binele lor.
Izolarea alienatului, ruperea lui de cadrul său de viaţă şi introducerea lui în ordinea şi calmul vieţii azilare a reprezentat mult timp, combinată cu activitatea lucrativă, căreia i se atribuia o valoare morală, piesa principală a arsenalului terapeutic al alienaţilor. Aceste măsuri, limitate în prerogative ca şi în eficacitatea terapeutică, nu au făcut decât să contribuie la observarea şi descrierea diferitelor forme de boli psihice nu şi la alinarea sau vindecarea lor. Psihiatria, ca studiu şi tratament al bolilor sufletului, considera, în acea perioadă, sufletul ca un organ oarecare. Ea s-a constituit pe modelul medicinei organice a epocii, aşa cum demonstrează Michel Foucault în „Istoria clasică a nebuniei” (1960). Ea a fost, în acea perioadă, mai ales afacerea medicilor de azil, foarte puţin exersaţi atunci în clientelă privată. De abia din 1920 există posibilitatea liberei alegeri pentru pacienţi de a se spitaliza, după propria dorinţă, într-un serviciu spitalicesc.
La începutul anilor ’30 şi-au făcut apariţia terapiile de şoc (serie de doze insulinice controlate, zisă „cură de Sakel” sau serie de electroşocuri). Aceste terapii nu s-au demodat odată cu apariţia psihotropelor. Nu se cunoaşte încă exact mecanismul lor de acţiune, dar ceea ce se ştie este faptul că ele provoacă o „zdruncinătură” care se estimează a fi salutară, de unde importanţa fazei care urmează şocului.
De abia din 1938, azilele de alienaţi se numesc „spitale de psihiatrie” iar alieniştii se numesc „psihiatri”. Începând cu această perioadă, statul se preocupă, în mod special, de sănătatea populaţiei şi lupta împotriva bolilor mentale, flagel aflat pe acelaşi rang cu tuberculoza şi bolile venerice, s-a dezvoltat considerabil.
Autorităţile publice s-au angajat, începând cu 1960, într-o politică zisă de „sectorizare”, în scopul ruperii de sistemul azilelor, sistem segregaţionist, care creează el însuşi, datorită faptului că exclude locurile de viaţă normală, naturală, o tendinţă de „cronicizare”, în timp ce noile tendinţe terapeutice permit o nouă abordare a bolilor mentale.
Este şi contextul în care ia fiinţă Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, situat în partea de nord a comunei Poiana Mare din judeţul Dolj, la o distanţă de circa 1,5 km de centru, de-a lungul şoselei Poiana Mare – Maglavit – Craiova şi care functionează în clădirile unei foste unităţi militare construită în anul 1952, pe o suprafaţă de 366.000 m2 , suprafaţă care include circa 50 de clădiri, din care 10 pavilioane pentru spitalizare, parcuri şi spaţii verzi, drumuri de acces, alei, grădina de legume, teren agricol etc .