Santierul hidrocentralei Turnu-Belene

 Încarcă o fotografie

Complexul Hidrotehnic Turnu-Măgurele - Nicopole nu este o idee nouă, iar primele studii pentru această hidrocentrală, care să fie relizată împreună cu Bulgaria, au fost făcute încă din anii 60. Atunci se numea Cioara - Belene, numele actual fiind preluat din anul 1972. În 1975 a fost semnat la Bucureşti acordul dintre România şi Bulgaria pentru realizarea şi exploatarea Complexului hidrotehnic Turnu Măgurele-Nicopole, iar trei ani mai târziu proiectul tehnic comun. Tot atunci au fost inaugurate şi lucrările, care s-au oprit însă. În esenţă, Complexul Hidrotehnic presupune:
- două centrale hidroelectrice identice ca echipare şi putere, una aparţinând României amplasată pe malul stâng, cealaltă Bulgariei amplasată pe malul drept;
- două staţii de conexiuni, una pe malul stâng, iar cealaltă pe malul drept, care sunt interconectate între ele printr-o linie electrică aeriană care traversează Dunărea;
- două ecluze pentru navigaţie împreună cu construcţiile de navigaţie aferente, una pe malul stâng şi cealaltă pe malul drept;
- baraje deversoare de beton pentru evacuarea apelor mari ale Dunării. Atât barajul părţii române cât şi cel al părţii bulgare sunt amplasate pe ostrovul Pavel, pe malul stâng;
- o ecluză de viteză și două scări de pești;
- baraje nedeversoare, care închid frontul de retenţie între uvrajele de beton din frontul de retenţie, cât şi barajul de pământ care face legătura cu malul înalt.
Proiectul mai presupune şi construirea a două poduri peste baraje. „Traversarea nodului hidrotehnic s-a prevăzut a fi realizată printr-un pod suprapus cu cale ferată dublă şi drum tehnologic la primul nivel şi autostradă cu două benzi pe sens şi trotuare la nivelul al doilea”, scrie în proiect.
Au fost propuse două amplasamente pentru viitorul complex hidroenergetic. Primul dintre ele, cel de la KM D 580 + 650, este cel la care au fost demarate lucrările, iar cel de-al doilea este la câţiva km în aval, la km 587 + 260

Care amplasament să fie ales?

„Amplasamentul de la Km D 580 + 650 a fost analizat în perioada 1970-1980 datorită următoarelor motive: cantități de lucrări minime; înscriere favorabilă în condițiile geologice date; condiții optime de scurgere hidraulică. Datorită lucrărilor deja executate în acest amplasament (închiderea brațului secundar al Dunării, incinta de execuție de pe malul românesc, drumul de acces la șantier, platforma organizării de șantier, socială și tehnologică, ample lucrări de excavații) și ținând seama de definitivarea cu partea bulgară a tuturor soluțiilor nodului hidrotehnic prin încheierea proiectului tehnic comun în 1978, acest amplasament va trebui reţinut în continuare în vederea discuţiilor dintre cele două părţi”, se arată în studiu.

„Reluarea discuțiilor pentru un nou amplasament (la Km D 587+260) va necesita noi date (geologice şi topografice) și ținând seama de configurația modificată a nodului hidrotehnic, ample colaborări cu proiectanții bulgari aflați într-o situație nouă, de a avea întreaga incintă faza I racordată la malul bulgăresc al Dunării. Pe de altă parte, accesul muncitorilor, materialelor și utilajelor de pe malul românesc în incinta de execuție s-ar face peste un pod cu deschideri mari (similar podului Calafat – Vidin) care să permită navigația pe toată durata fazei I. Pentru amplasamentul de la KmD 580 + 650 acest pod de mari deschideri nu este necesar pe toată durata execuției, fiecare parte, română sau bulgară având acces direct, fără pod, la lucrările sale. Podul final peste nodul hidrotehnic are deschideri mici, deci un cost mult mai redus”, se mai arată în studiul ISPH furnizat de Hidroelectrica.

Cât costă şi câtă energie se produce

În primul amplasament, cel analizat în perioada comunistă, hidrocentrala de pe partea românească va avea 12 turbine, cu o putere instalată de 420 MW, care, la o cădere netă de 9,10 m şi un debit instalat de 5.510 metri cubi pe secundă vor avea o producţie medie anuală de 2,21 GWh de electricitate. Investiţia totală a părţii române ar fi de 2,57 miliarde de euro (date de acum patru ani), dintre care cea energetică 1,53 miliarde (832 de milioane nodul hidrotehnic şi 698 de milioane lacul de acumulare).
Al doilea amplasament este mai ieftin de realizat dar hidrocentrala pusă aici ar produce mai puţin. Cele 12 turbine cu o putere instalată de 420 MW vor avea o producţie medie anuală de 1.94 GWh, la o cădere de 8,20 metri şi un debit instalat de 4.965 metri cubi pe secundă. Costul total pentru partea română ar fi însă de doar 2,09 miliarde de euro, din care investiţia energetică aproximativ 1,25 miliarde, din care 745 de milioane nodul hidrotehnic şi 494 de milioane lacul de acumulare.
Indiferent de amplasamentul ales, durata propusă pentru realizarea complexului hidrotehnic este de opt ani.

Sursa: economica.net - 22 nov. 2022