Conacul Ciolac-Malski (Bahmut)

Comentarii

• 
  Valerian Grosu (vizitator)

  La mijlocul sec. XIX moşia satului era proprietatea boierului Ciolac şi cuprindea 1.819 desetine, 542 desetine de pădure. În conformitate cu reforma ţărănească din Rusia, după 1868 ţăranii din sat sunt împroprietăriţi cu “nadeluri” – 484 des. Boierul Ciolac deţinea 1712 desetine. După moartea proprietarului de pămînt Ciolac, moşia satului trece în posesia Elisavetei Dm. Malschi, o dvoreancă de origine poloneză. În secolul al XIX-lea Basarabia, fiind în componenţa Imperiului ţarist şi Rusia avînd mari interese geopolitice în Balcani, odată cu iminenta declanşare a războiului ruso-turc din anii 70, s-a început construcţia tronsonului de cale ferată Odesa – Chişinău – Iaşi. Astfel că, pe la 1873 apare pe harta Basarabiei o nouă localitate – staţia de cale ferată Corneşti-Gara, o staţie importantă înaintea urcării garniturilor de tren a dealurilor Corneştilor, ajungîndu-se aici la gara Pereval. Tot atunci nu departe de noua staţie de cale ferată a fost săpat un lac de acumulare şi au fost instalate apeductele care aprovizionau cu apă locomotivele cu abur. De altfel şi pînă în prezent lacul poartă numele de “Iazul Împărătesc”. Din acest moment satul capătă o nouă dezvoltare. Se construieşte frumosul conac boieresc cu o arhitectură neoclasică cu portic şi coloane dorice pe faţadă. În 1887 în locul vechii biserici, cu contribuţia boierului Vichentie Malschi, a fost ridicată din piatră una nouă, purtînd hramul “Sfântul Nicolae”, care prin aleea de marmură, străjuită simetric cu două rînduri de castani şi pini, formau un cochet ansamblu arhitectural. Parcul din jurul conacului cu variatele specii de arbori şi arbuşti exotici, cu lacul de agrement, pe care înotau nelipsitele lebede, făceau deliciul stăpînilor curţii boiereşti şi a oaspeţilor acesteia. La 1892 moşia boierilor Malschi avea 1559 de desetine, în acelaşi timp ţăranii dispuneau de 525 desetine. În 1897, conform unui nou recensămînt efectuat de organele administraţiei ţariste, în Bahmut locuiau deja 790 oameni (400 bărbaţi şi 390 femei) – toţi creştin-ortodocşi. În 1903 se construieşte clădirea şcolii iar pentru preotul satului Ioan Vulpe – o casă parohială. În curtea bisericii s-a păstrat cavoul ctitorului Sfîntului Lăcaş, deasupra căruia a fost înălţat un frumos monument funerar din marmură neagră, care ne aminteşte că aici sunt înhumaţi dvoreanul Vichentie Malschi (1834-1884) împreună cu fiii săi: Lev (1856-1901) şi Alexandru (1858-1902).

  acum 12 ani | răspunde | hide comment
• 
  Valerian Grosu (vizitator)

  Referitor la tezaurul cultural al Bahmutului, acesta s-a pierdut aproape iremediabil. Astfel, conacul boieresc în ultimii ani a fost practic distrus de indiferenţa şi de atitudinea criminală a multor locuitori învecinaţi, cu toate că frumosul edificiu ar fi putut , restaurat fiind, să devină un adevărat centru de atracţie turistică, amenajîndu-se în el un muzeu al localităţii, un centru cultural, o bibliotecă publică sauşi un local de petreceri oficiale, de oficiere solemnă a căsătoriilor, mai ales că edificiul este situat în proximitatea bisericii Sfântul Nicolae.

  acum 12 ani | răspunde | hide comment