Pestera Veterani | peşteră, fortificaţie

 peşteră, fortificaţie

Denumita inainte Pestera Piscabara, aceasta a fost intarita cu ziduri la intrare de catre generalul austriac Frederico Veterani pe la anul 1692, cu scopul de a instala aici o garnizoana militara pentru paza Dunarii, pentru impiedicarea circulaţiei libere a flotilei turcesti. De atunci este cunoscuta cu numele de Pestera lui Veterani sau Pestera Veterani. Dupa construirea barajului de la Portile de Fier si formarea lacului de acumulare, accesul la aceasta pestera este posibil numai pe calea apei.

Date istorice.

Înainte de formarea lacului de acumulare locuitorii din apropiere intrau aici ca să-si adăpostească vitele sau oile si caprele. Unelte din epipaleoliticul târziu găsite la baza pantei de sub intrarea în pesteră atestă că ea a fost cunoscută din timpuri preistorice. Dacii o considerau, pare-se, drept sanctuar al zeului Zamolxis, iar romanii o cunosteau si ei eu sigurantă. De altfel, prin Clisură mai circulă încă legenda după care pestera ar fi fost adâncită de soldatii lui Traian îndată după cucerirea Daciei.
La intrare si în sală există ziduri în parte ruinate, iar în fundul sălii Fântâna Turcului, un put aproape colmatat, zidit cu piatră de râu, si plin cu apă de infiltratie. Acum câtiva ani, pe când lacul de acumulare nu acoperea vechea sosea, exista în fata pesterii o tablă indicatoare pe care scria : „Pestera a fost folosită ca adăpost de luptă în încăierările dintre armatele turcesti si austriece, putând adăposti 700 de ostasi. Ea a fost fortificată de Veterani, aghiotantul lt. col. Ianovici, comandantul ostirilor austriece din Caransebes. Gura pesterii se putea închide cu o stâncă. Lupte crâncene între trupele turcesti si austriece au avut loc în anul 1692 si apoi în 1788”. Săpăturile din deceniul trecut atestă că, de fapt, Veterani a executat doar noi fortificatii, pentru că pestera si împrejurimile ei fuseseră întărite cu ziduri de piatră încă din secolul al XIII-dea. Se presupune că această asezare întărită de la Veterani- Dubova, care în secolul al XV-lea mai era locuită de români, a fost cetatea Peth.
Peste tot în pesteră există săpături ; o parte din ele apartin căutătorilor de comori care au scotocit-o înaintea arheologilor. Se spune că unul mai norocos a găsit în locul numit Comoara Pemului multe podoabe si monezi de aur tăinuite de haiduci. Peretii poartă în câteva locuri iscălituri, majoritatea din secolul nostru.
Prima descriere, inclusiv planul sistemului de fortificatii sunt publicate în 1740 de A. F. Marsigli sub denumirea de Piscabara. Cele dintâi cercetări stiintifice au fost făcute de M. Munk în 1872 (geologie) si de O. Herman în 1879 (faună). Fiind aproape de sosea si accesibilă chiar fără sursă de iluminare, pestera a fost vizitată până astăzi de multi cercetători, în special zoologi, care o mentionează adesea ca „Pestera Veteranilor”, în 1929 A. Kubacka tipăreste vechiul plan austriac al pesterii întocmit de oamenii lui Veterani în 1692 ; este probabil cel mai vechi plan de pesteră din lume. Tot în 1929 R. Jeannel publică în seria „Biospeologica” o descriere sumară a pesterii, în 1962, St. Negrea -împreună cu A. Negrea si L. Botosăneanu ridică planul topografic al pesterii si efectuează cercetări extensive, în perioada premergătoare formării Lacului (1965-1969) A. Negrea si St. Negrea întreprind cercetări ecologice, iar C. S. Nicolăescu-Plopsor si colectivul său organizează un amplu santier arheologic.

Descriere.

Pestera este fosilă, dezvoltată sub actiunea apei de infiltratie pe intersectia unor diaclaze în calcare stratificate. Lungimea totală : 87 m.
Intrarea largă si relativ joasă (2,7 m), mascată de copaci, ne conduce, printr-o galerie scurtă, într-o sală de mari proportii, lată de 28 m, lungă de 37 m si înaltă de peste 20 m. În dreapta, la 11 m înăltime, se deschide în perete o fereastră naturală care luminează difuz toată încăperea. Spre vest se desprinde o galerie care urcă si se înfundă prin colmatare cu concretiuni, iar spre nord apare un tunel de presiune foarte îngust si în pantă având la capăt un bazinas cu apă. Cam aceasta este toată pestera.
Concretiunile sunt putine, banale si distruse. Totusi, după descrierea călătorului italian Griselini, acum 200 de ani (1780) ele erau intacte si deosebit de frumoase.
Sala pesterii, bântuită de curenti de aer ce se formează între gură si „fereastră”, este puternic influentată de exterior atât ca temperatură (vara urcă la 20°, iarna coboară la 4°), cât si ca umiditate (75-94%).
Prin cotloanele sălii îsi tes pânze numerosi păianjeni si se adăpostesc multi fluturi, iar iarna hibernează tântari. Lilieci izolati săgeată vara si toamna bolta spre galeria vestică. Pe sub pietre se găsesc miriapode si chiar scorpionul carpatic. Apa din bazinasul din cotlon adăposteste o specie de crustaceu tipic subteran.
Săpăturile arheologice au arătat că Pestera Veterani a fost mai slab locuită de omul primitiv în comparatie cu adăpostul ferit de curenti si scăldat de soare al Pesterii Cuina Turcului din apropiere, acum sub oglinda lacului (s-au scos dovezi din cultura gravetiană etc.).

Conditii de vizitare.

Despre starea de amenajare si degradare a pesterii s-a vorbit deja. Ea se află în perimetrul ocrotit al rezervatiei ,,Cazanele Dunării”. Numărul vizitatorilor a scăzut de când pestera este accesibilă numai cu barca sau salupa. Se poate intra si vizita sala fără mijloc de iluminare.