Oraviţa | oraş, localitate, loc interesant

 oraş, localitate, loc interesant

Oraviţa(Oraviţa Română-Oraviţa Montană)

Oraviţa se trage din limba slavă, respectiv "Oravetz" însemnând "Dumbrava de nuci"
Oraviţa (în română 1924: Oraviţa Montană, maghiară Oravicabánya, mai demult Németoravica, în germană Deutsch-Orawitz) este un oraş în judeţul Caraş-Severin, Banat, România. Are o populaţie de 15.564 locuitori.

1690 - Prima atestare documentară (Conscripţia lui Marsigli)
1363-1437 - Documente ce atestă mineri în jurul Oraviţei
1717 - Menţionată comună Oraviţa
1721 - Construirea cuptorului de topire a fierului (fabrica de ciocane)
1729 - Se înfiinţează Şcoala gratuită de minerit şi fierarit
1730 - Se înfiinţează Oficiul Suprem al minerilor
1733 - Se înfiinţează Şcoala primară catolică
1736 - Se înfiinţează Casa de ajutor reciproc
1737 - Participarea orăviţenilor la răscoala împotriva habsburgilor
1738 - Războiul cu turcii distruge fabricile din Oraviţa si Ciclova
1777 - Se înfiinţează prima şcoală primară românească
1781 - Se construieşte Biserica greco-catolică
1793 - Apare gimnaziu de 4 clase
1816 - Se construieşte primul teatru Banat (Teatrul Mihai Eminescu)
1848 - Are loc o mişcare culturală
1854 - Oraviţa-Baziaş - prima linie de cale ferata din ţară
1855 - Se dă în funcţiune Marea Monetărie
1870 - Se înfiinţează Compania de Pompieri Voluntari
1872 - Se construieşte Grădina de Tir
1875 - Oraviţa-Anina - prima linie de cale ferată montană din ţară
1877 - Se dă în folosinţă "Biblioteca Noastră"
1878 - Se dă în folosinţă Staţiunea Marila
1887 - Se construieşte Banca Orăviţeană
1890 - Se înfiinţează Clubul Turistic
1895 - Se construieşte o moară cu aburi (lângă gară)
1900 - Se înfiinţează Banca Comercială şi Industrială
1913 - Şcoala civilă se transformă în liceu de 8 clase
1920 - Se construieşte Palatul Prefecturii
1926 - Începând cu această dată Oraviţa devine capitală de judeţ
1931-1932 - Se construieşte Palatul Prefecturii azi Primăria Oraviţa (arh. Henriette Delavrancea, prima d-nă arhitect român, membră a organizaţiei arhitecţilor din Paris
1932 - Apare revista culturală "Vatra Banatului"




Prima atestare cu actualul nume este din 1697 in Conscriptia lui Marsigli. Urme de locuire se gasesc insa incepand cu perioada neolitica, continuand cu perioada daco romana, cand sigur in zona au fost exploatatii de minereuri, si pe toata perioada evului mediu fiind suficiente marturii asupra unei asezari cu diferite nume Arva, Haram, Chery sau Orovcakk.

S-a format prin unirea Oraviţei Montane cu Oraviţa Română. În perioada interbelică a fost reşedinţa judeţului Caraş.

Teatrul „Mihai Eminescu” din Oraviţa este cel mai vechi teatru din Banat. Clădirea a fost construită în stil baroc vienez în anul 1817. Poetul Mihai Eminescu a jucat pe scena acestuia, de unde şi numele actual.

Calea ferată Oraviţa-Baziaş a fost prima cale ferată construită pe cuprinsul României, dată în funcţiune la 20 august 1854. In prezent linia mai este functionala doar pe sectorul Oravita - Iam. Calea ferata Oravita- Anina este una din cele mai frumoase linii de cale ferata din Europa, doar ca nu este pusa in valoare deloc. A fost data in folosiinta in anul 1863 si este cea mai veche linie ferata montana din Romania.

Primele baraje de greutate din Romania construite in perioada 1723 - 1733 pentru spalarea minereurilor pe pararul Oravita, cunoscute sub numele de Lacul Mare si Lacul MIc.

Cea mai veche farmacie montanistica- La vulturul Negru fondata in 1793.
UN ORAŞ ROMÂNESC DIN MITTELEUROPA

În noaptea de 6/7 martie 1697, savantul Luigi Ferdinando conte de Marsigli, trimis al împăratului de la Viena în Banatul încă neeliberat de administraţia otomană este găzduit în Oraviţa "în casa parohului romano-catolic". Este data primei menţiuni documentare a aşezării care, desigur, e un habitat mai vechi.

O localitate Chery, Oraviţa de azi, fostul sat Oraviţa Română, localitate menţionată astfel la Pesty, iar în alte documente medievale, înainte de 1230, Arvavar şi Arvavaralja (după cum în ţinutul Arva din Slovacia, un râu şi o cetate se numesc Orava, diminutivate tot Oraviţa), se află în tot evul mediu la egală distanţă, pe râul Căraş, între cnezatul Valea şi reşedinţa de district Ilidia. Etimologia localităţii vine de la aceea a râului Caraş. În sanscrită, "csi" e arătură iar în iraniana veche "harsi", "kars" se traduce prin a trage brazde dar şi "defileu locuit".

Corecte sunt şi opiniile privind sorgintea celtică a cuvântului, intrând în latina vulgară, daco-romană şi protoromână "cârşie" (Căraş, stânca, muntele dar şi râul stâncii care străbate relieful înalt). În evul mediu, din maghiarul "orom" (coamă, creastă de munte) şi "cakk" (ţac - colţ de stâncă) şi "ov" (a feri), s-a ajuns la denumirea unui habitat "Orovcakk", (loc ferit între munţi, defileu), ulterior Orawicza, Oravitza, Oraviţa. Practic, denumirea s-a acreditat şi permanentizat istoric, până în zilele noastre, evoluând în variante, de la Arva, apoi Orovcakk (Choromcakk), Aravar, Arvavar, Haram, Chery, Cheri, Chwrwm, Charam, Chorom, acea aşezare pretins "enigmatică", în realitate Oraviţa, având rang de civitas, la 1334, castrum la 1387, iarăşi civitas la 1403, apoi castellum la 1440, 1443 şi 1459 şi din nou castrum, la 1587. Kursumlja e denumirea turcizată în documentele din vremea administrării osmane a ţinutului iar Oraviţa (Orawitza), denumirea germanizată de austrieci.

Despre orăviţeni şi cărăşeni vorbesc la modul concret călătorul Heraut Berry, cu informaţii între 1441 - 1443, relaţia de călătorie a veneţianului Andrea Badoaro, din 1572, Andrea Gromo, tot în veacul al XVI-lea, J.H. Skeene, în secolul al XVII-lea, cartea lui Henry Bloemt din 1634, Miron Costin, la 1662 – 1663, în veacul al XVIII-lea, J.J. Ehrler, celebrul F. Griselini, lexiconul lui J.H. Zedler (1747), cărţile lui C. Gerhard (1789), Raicevich (1790) şi J. Thünmann (1774), în secolul următor studiul lui Raymond Warnier (din 1815), baronul de Haussez la 1830, informaţiile de la 1840 relatate de soţul Matildei Bonaparte, prinţul Anatol Demidov, de Gerando la 1840, J. Paget şi artistul (pictor, actor, muzician) G. Hering la 1845, William Rey la 1849, madame A. De Carlowitz şi contele Waisbach la 1848, fraţii Albert şi Arthur Schott, legaţi cu biografia de ţinutul Banatului cărăşan prin culegerea lor de folclor, A. Jochums într-o carte apărută la 1854, Lindenberg în 1906, Meyer Lexicon în 1909, Michael G. Quin, medicul Karl Koch înainte de 1918.

Din punct de vedere geografic, oraşul Oraviţa este amplasat în partea de sud-vest a judeţului Caraş - Severin, în preajma paralelei de 45°, având o suprafaţă totală de 164,16 km2 şi are în componenţa sa două localităţi subcomponente (Ciclova Montană, Marila) şi patru sate aparţinătoare (Broşteni, Răchitova, Brădişorul de Jos, Agadici), cu o populaţie totală de 15.263 locuitori.

Relieful, deşi preponderant premontan, se caracterizează printr-o mare diversitate. Suprafeţe întinse de dealuri şi câmpii oferă condiţii propice dezvoltării agriculturii, viticulturii, agro-turismului. De menţionat este şi reţeaua hidrografică bogată. Pârâul Oraviţa traversează oraşul şi satul Broşteni, împreunându-se, înainte de satul Greoni, cu pârâul Lişavei, apoi cele trei izvoare de la Ciclova Montană: Simeon, Moşului şi Călugăra care formează pârâul Ciclova. La fel de importante sunt şi cele două lacuri, amenajate între anii 1724 - 1733, o dată cu dezvoltarea industrială a zonelor miniere, la intrarea în oraş, acum reamenajate.

Trei dintre principalele repere turistice, elemente simbol ale localităţii, dar în acelaşi timp, ale culturii şi tehnicii româneşti şi chiar europene (mitteleuropene), sunt următoarele:

Teatrul Vechi "Mihai Eminescu", monument istoric de artă şi arhitectură, clasificat la poziţia 11-B-220 pe Lista Patrimoniului Naţional Mobil şi Imobil din România, cel mai vechi edificiu teatral din Banat , fondat la 1817, realizat în stilul barocului vienez (barocul târziu). Proiectant este arhitectul imperial, orăviţeanul Ion Niuni, butaforia din sala interioară a fost realizată de Ieronimus Platzger, decorator al Curţii Imperiale iar montarea, asamblarea şi organizarea interioară a edificiului este opera unuia din pictorii oficiali ai Casei de Austria, Francisc Knée. Imită la scară mică vechiul Burgtheater din Viena care, fiind dezafectat la anii 1890, sporeşte importanţa edificiului din Oraviţa care, în acest caz, nu mai este copie (abbdruck) ci original (modellentwurf). Pe scena teatrului au montat spectacole de teatru şi muzică trupe profesioniste din Europa şi din lume: Bucureşti, Viena, Paris, Berlin, Sankt Petersburg, Budapesta, Graz, Innsbruck, Belgrad, Roma, New York, Philadelphia ş. a. Astăzi găzduieşte Muzeul de Istoria Culturii Cărăşene cu secţii de istorie, geografie istorică, etnografie-folclor, arhiva documentară şi biblioteca "Sim Sam Moldovan – Ionel Bota" de carte şi presă veche.

Cea mai veche Farmacie Montanistică (Minieră) din România, fondată la 1763 de Edward Winter ca ? "farmacie de mână", organizată cu sediul în clădirea actuală de farmacistul Johannes Lederer la 1790, în co-proprietate cu familia Knoblauch din 1796 apoi Farmacia "La Vulturul Negru", după ce farmaciştii din "dinastia" de farmacişti Knoblauch o cumpără la 1818-1820. Azi, Muzeul de Istoria Farmaciei Montanistice, deţinând mobilier, instrumentar farmaceutic de la finele veacului al XVII-lea (1682) şi până la anii 1950, arhiva documentară şi biblioteca de carte veche "Francisc Klima - Ionel Bota".

Cel dintâi traseu feroviar din ţară este calea ferată Oraviţa - Iam - Iasenova - Vracevgai - Baziaş (16 km, Lişava-Oraviţa şi 62,5 km Oraviţa -Baziaş, 78,5 km total), inaugurată pentru transportul de marfă la 20/30 august 1854 iar pentru călători la 1 noiembrie 1856, o investiţie de cinci milioane florini, considerată încă de istoricii problemei a fi şi cea mai veche din sud-estul Europei. Iar calea ferată de munte Oraviţa - Anina a intrat în folosinţă la 15 decembrie 1863 pentru transportul de mărfuri şi la 4 aprilie 1869 pentru persoane, fiind cea dintâi dintre construcţiile feroviare de munte din sistemul românesc iar cronologic a patra cale ferată din ţara noastră.

Gara Oraviţei e prima gară cu lift - pasaj pentru acces la peronul situat mai sus de nivelul străzii, dacă nu cumva e prima clădire pentru o staţie de cale ferată din ţară, trecută pe lista monumentelor istorice la coordonatele 11-B-262, la capitolul "ansambluri de artă inginerească şi arhitectură tehnică - gări, tunele, viaducte". Calea ferată spre Anina (coordonate 11-B-308) urcă realmente şi acesta e marele specific al ei, de la 218,7 m (Oraviţa) la 556,4 m (Anina), aşadar o diferenţă de nivel de 337,7 m. La lungimea de 33,4 km, cele 14 tunele însumează 2.084 m, viaductele în număr de 10 înseamnă alţi 843 m din total, 9.946 m sunt zidurile de sprijin iar pe 21.171 m s-au excutat tăieri în stânca muntelui. Dincolo de faptul că, în general, s-a lucrat în calcare dure şi compacte, între alte izbânzi tehnice trebuie menţionate raza de curbură mică a traseului de numai 114 m iar declivitatea e în unele locuri de numai 20 la mie, când limita minimală normală folosită de obicei ar fi de numai 150.



Oravița; Hungarian: Oravicabánya; German: Orawitz; Czech: Oravice; Serbo-Croatian: Oravica/Оравица) is a town in southwestern Romania, in Caraș-Severin County, with a population of 15,524 in 2000. Its theatre is a fully functional scaled down version of the Burgtheater in Vienna. Six villages are administered by the town: Agadici (Agadics; Agaditsch), Brădișoru de Jos (Majdán), Broșteni (Brostyán), Ciclova Montană (Csiklóbánya; Montan-Tschiklowa), Marila (Marillavölgy; Marillathal) and Răchitova (Rakitova).

Historical population
Year Pop. ±%
1930 9,585 —
1948 6,974 −27.2%
1956 8,175 +17.2%
1966 9,912 +21.2%
1977 14,987 +51.2%
1992 15,293 +2.0%
2002 15,222 −0.5%
2011 10,225 −32.8%

Agadici village

The history of Agadici can be traced back to at least the 17th century, when records noted a population of "800 souls". Today, there are fewer than 200 people living in Agadici. Agadici is a word derived from Turkish: Aga meaning 'colonel' and dici meaning 'daughter'. Therefore, Agadici means "daughter of the colonel". The town was supposedly named after a colonel's daughter when the Ottoman Empire occupied the land that is now the Banat (see the Temeșvar Eyalet).

Anina-Oravița railway


The Anina-Oravița mountain railway was the first in Romania, built in 1856, it is still in use today for touristic purposes, and it is one of the most beautiful railways in Europe due to very picturesque landscapes, viaducts and long tunnels.

www.facebook.com/OravitaLaSuperlativ