Grindu

 sat  Adaugă categorii

Denumit Pisica până în 1973.


*
Restul e amintire...
Cea mai mare tragedie din istoria navigaţiei româneşti, scufundarea navei "Mogoşoaia", aduce an de an pe 10 septembrie la Grindu sute de rude ale celor dispăruţi în toamna anului 1989. Între 215 şi 239 de morţi a fost bilanţul unui "eveniment media­tic" consemnat în presa de atunci în câteva rânduri şi multe, foarte multe, anunţuri la rubrica "Decese".
Au trecut de atunci 20 de ani şi pentru unii durerea a rămas ca o rană deschisă iar pentru alţii ca o cicatrice. Au supravieţuit 17 per­soa­ne. Doar 17 din aproape 250!
Familii întregi au dispărut în apele hulpave ale unei Dunări acoperite de ceaţa unei zile de septembrie, asemeni unei capcane întinse unei nave lovită parcă de o soartă ce aşa i-a fost scrisă. "Mogoşoaia" nu era la prima "ispravă" dar scăpase de ceea ce i se prevestise în urmă cu şapte ani, în octombrie 1982, atunci când a fost implicată în primul eveniment naval.
*
Cursa morţii
Era 10 septembrie 1989 şi la ora 8.10, "Mogoşoaia" a plecat de la Galaţi, din faţa Palatului Naviga­ţiei spre satul Grindu, situat în aval de Galaţi, pe malul tulcean. Marea majoritate a pasagerilor erau "pisicani" (localnici din Pisica - porecla satului Grindu) sau rude ale acestora, care mergeau să mai petreacă o duminică în familie înainte de începerea anului şcolar sau să pregătească culesul viei. Poate aşa se explică de ce "Mogoşoaia" avea la bord în acea zi fatidică cu aproape 100 de pasageri mai mult decât capaci­tatea ei de 160 de locuri. În cursa spre Grindu, nava a făcut o escală la Dana 46 din Portul Bazinul Nou iar în mo­men­tul în care "Mogoşoaia" a ieşit din port, la Mila 79, pentru a vira pe şenalul navigabil, s-a produs coliziunea cu convoiul bulgăresc format din împin­gă­torul "Petar Karamincev" şi şase barje, cu o lungime de totală de 191 metri, ce naviga în amonte, spre Ruse. Comandantul "Mogoşoaiei", Ion Postolache, a încercat să evite coliziunea, a pus motoarele pe "toată viteza înapoi" şi a încercat o eschivă spre stânga, dar colizi­u­nea nu mai putea fi evitată. "Mogoşoaia" s-a înclinat şi apoi s-a răsturnat, asemeni unui pugi­list lovit în barbă, căruia mai întâi i se înmoaie picioarele şi apoi se iz­beş­te cu capul de podea. Nu mai pu­ţin de 20 de metri s-a scufundat nava de pasageri, lăsând şanse mici de supravieţuire celor de la bord. Au scăpat doar 17 persoa­ne...
*
Ştire de câteva rânduri
La câteva zile după tragicul eveniment, în ziarul gălăţean, "Viaţa Nouă", a apărut, în colţul din stânga jos al paginii 2, lângă "informaţii sportive", un articol-anunţ. În cele doar 17 rânduri ale "evenimentului mediatic“ se con­semna despre faptul că pe Dunăre a avut loc un accident naval şi că au fost salvate 18 persoane. Se mai spunea în "ştire" că opera­ţiunile de salvare continuau deşi cele 217 victime ale tragediei erau deja înmormântate la acea oră. Eforturile de a ascunde dimen­siunea tragediei au fost zădăr­nicite de anunţurile de la rubrica "Decese" ale aceluiaşi ziar gălă­ţean şi care au scăpat cenzurii. Prin numărul lor au dat di­men­siunea tragediei...
*
O carte
La zece ani de la eveniment, un informatician din Galaţi, Petrică Rău, a publicat cartea "Mogo­şoaia - Istoria unei tragedii", o carte-document plecată dintr-o obsesie a unui om care a fost martor indirect al evenimentelor de atunci şi care şi-a exprimat aşa dezamăgirea că parcă şi după zece ani de libertate încă se mai ascunde tragedia.
"Tragedia din 10 septembrie 1989 era una din obsesiile pentru care făcusem o oarecare pasiune. Citeam tot ce apărea despre acest subiect, încercând astfel să îmi potolesc setea de a şti mai mult despre ceva ce s-a scris prea puţin. Abia prin anul 1997 m-am hotărât să mă dedic acestui subiect şi mi-am zis că voi scrie o carte. La 10 ani de la tragedie, ca un omagiu, a apărut prima ediţie a cărţii şi iată că acum, la 20 de ani, o nouă ediţie iese de sub tipar cu mai multe informaţii decât prima. Am terminat de scris cartea abia acum două luni şi deja am material pentru a treia ediţie." ne spune Petrică Rău, prezent la comemorarea a 20 de ani de la tragedie în satul Grindu.
*
A supravieţuit şi s-a făcut marinar
La 10 septembrie 1989, nouă membri ai familiei Malîhin, care mergeau la Grindu cu vasul Mogoşoaia au pierit în accidentul naval. Singurul supravieţuitor a fost Eugen, pe atunci un băieţel în vârstă de doar patru ani. El a scăpat plutind cu ajutorul unui bidon gol de plastic pe care i-l încredinţase tatăl său. Tată care a dispărut în adâncuri odată cu mama şi cei doi fraţi ai săi, un unchi, o mătuşă şi trei veri, toţi îngropaţi unul lăngă altul în cimitirul din Grindu
"Eram prea mic atunci ca să mai ţin minte ceva. Ce îmi amintesc, şi chiar bine, e plecarea de acasă. Imaginea aceea mi-a rămas în minte! Ce s-a întâmplat acolo pe navă, cum am scăpat de la înec sunt lucruri pe care nu le-am reţinut şi asta poate şi pentru că eram şi prea mic şi poate şi pentru că a fost un şoc" spune Eugen Malîhin, unul dintre cei mai mediatizaţi supravieţuitori, cu­noscut drept copilul care a scăpat cu zile pentru că tatăl său i-a încredinţat un bidon gol, ce urma să fie umplut cu must la Grindu. A fost mâna destinului acel paşaport către viaţă, un banal bidon încredinţat de tată copilului său de numai patru ani. Soarta i-a fost scrisă lui Eugen Malîhin să ajungă după 20 de ani ... marinar. După ce s-a angajat, şeful său şi cel care l-a angajat dealtfel, Costică Gheorghe, şi-a dat seama că numele de Malîhin îi trezeşte unele amintiri. Din discuţii cu Eugen a aflat că omul pe care l-a angajat este tocmai copilul de patru ani pe care l-a scos din apă în urmă cu 20 de ani. Mâna destinului? Poate...
*
Costică Zbârciog le-a închinat dispăruţilor un monument
Fost primar al comunei, Costică Zbârciog, le-a închinat celor dis­pă­ruţi în tragedia din 1989 un mo­nument în mijlocul satului. Nu fă­ră peripeţii, şi asta pentru că ma­jo­ri­tatea consilierilor i-au fost îm­po­trivă. Mărunte dispute politice într-un mărunt consiliu local. Monumentul este o frumuseţe iar pe pietrele de granit se regăsesc gravate numele tuturor celor dispăruţi. La monument, la 20 de ani după, s-a ţinut joi o slujbă la care a oficiat însuşi Episcopul Tulcei, PS Visarion, alături de un sobor de preoţi. Oficialităţi jude­ţe­ne au ţinut să fie prezente la co­memorare alături de parlamentarii Trifon Belacurencu şi Horia Teodorescu, primari din comu­ne­le limitrofe şi invitaţi de la Galaţi, rude ale dispăruţilor. Dintre supra­vieţuitorii din Grindu, ni­meni, din păcate, n-a ajuns la ci­mitir şi la pomana de după. Au, poate, motivele lor ...

Irinel CĂLIN - Obiectiv Jurnalul de Tulcea - Luni, 14 Septembrie 2009