Fosta uzina S.C.NICOLINA S.A (1892) (Municipiul Iaşi)

 monument, zonă industrială, producţie

Nicolina S.A. Iași este o companie producătoare de utilaje din România. A fost înființată în anul 1892 sub numele Atelierele CFR Iași, având ca obiect de activitate reparații de locomotive cu abur și vagoane de marfă. În 1912, unitatea adaugă la obiectul de activitate construirea de material rulant tip boghiuri CF și devine Atelierele CFR Nicolina Iași. În 1967 se hotărăște reprofilarea pentru fabricarea utilajelor de construcții și lucrări de drumuri, iar unitatea își schimbă numele în Uzina Mecanică Nicolina Iași. Număr de angajați în 2005: 3.000 Privatizarea și restructurarea Compania a fost privatizată în cea de-a do­­ua jumătate a anului 2002, prin vânzarea de către AVAS a pa­chetului majoritar de acțiuni consor­țiului format din Mecanoexport SA și Asociația Salariaților Nicolina. După privatizare, în martie 2004, con­sor­țiul a vândut un teren de 4,6 hectare unei persoane fizice din București, la un preț mult subevaluat, de doar 1,68 milioane de dolari, vân­za­re fă­cută fără respectarea legii pri­vind a­nunțul publicitar. La nici o săp­tă­mâ­nă de la tranzacție, „norocosul” bu­cu­reștean a vândut terenul cum­părat de la Nicolina cu 4,2 milioane de do­lari.

Numite la inceput Atelierele CFR Frumoasa, au luat nastere in anul 1892 prin votarea in Senat a Legii nr. 2195 din 28 mai. Construirea la Iasi a unui puternic atelier de locomotive si vagoane reprezenta o echilibrare teritoriala a distributiei capacitatii de reparatie a materialului rulant.

Atelierele centrale au intrat in functiune la 1 aprilie 1905. Intrarea in procesul de productie s-a inceput cu rotaria, turnatoria, montajul, strungaria, ajustajul, fieraria si uzina electrica. La 1 aprilie se terminase si pavilionul administrativ si zidul de imprejmuire lung de 2637 m construit din caramida aparenta fabricata la Ciurea.

Hala montajul locomotivelor a fost proiectata pentru 27 de canale de lucru (dimensiuni: 112,52 x 48,2 m)

Atelierul de ajustaj cu acoperisul sustinut de trei randuri de ferme Shedd de cate 12 m deschidere (dimensiuni: 52,36 x 36,50 m.

Cladirea rotariei - atelierul in care se strunjesc bandajele rotilor si se executa alte operatii la osiile montate. In rotarie se mai aflau si utilaje pentru alte operatii decat cele executate la osiile montate: masini unelte pentru prelucrarea cilindrilor de abur, turnatoria de bronz (dimensiuni: 52,36 x 56,50 m).

Fieraria era instalata intr - o hala cu dimensiunile 72,80 x 23,30m, lipita de ea aflandu - se o incapere de 28 x 10m pentru motorul cu abur care punea in functiune ciocanele mecanice. La capatul fierariei, inspre montaj, era instalata fieraria cu arcuri sau arcuraria.

In anii 1907 - 1912 s-au dat in folosinta alti 6188 mp de suprafata construita, pe care s-a ridicat hala moderna de cazangerie, turnatoria noua pentru fonta, castelul de apa, statia de aer comprimat inzestrata cu doua compresoare orizontale, alte doua ciocane mecanice cu abur, doua magazii de materiale, depozitul de combustibil, pompieria, dispensarul medical si sala de mese.

In anul 1912 Atelierele Nicolina cuprindeau:

Cladirea uzinei, cu doua hale - una ce continea cazanele cu abur si accesoriile lor, iar cealalta masinile motoare si dinamurile, cu tablourile de distributie. Mai existau 6 camere mici: un atelier pentru ajustarea pieselor necesare uzinei, doua magazii de piese si materiale, o clasa pentru cursurile predate ucenicilor, doua birouri.

Sala cazanelor cuprindea: 3 cazane multitubulare tip Babcock & Wilcox; un economizor tip Green; rezervoare de purificat apa; o pompa orizontala Worthington Duplex; un rezervor de apa de 10 metri cubi; un bazin de beton de 50 metri cubi pentru colectarea apei din masinile de abur si a apei de racire a motoarelor diesel.

In sala masinilor se aflau 2 motoare de abur de cate 100 cai putere si un motor diesel; un tablou de distributie cu aparatele de masura si control necesare, 2 survoltori si un pod rulant.

In atelierul de fierarie se aflau 11 focuri de forja, un cuptor pentru foile de arcuri, un cuptor pentru incalzit fierul care trebuia sudat pe nicovala, 2 masini de forjat, un ferastrau pentru taiat fier cald, o presa hidraulica pentru probarea arcurilor, utilajul pentru lucrul pilelor, 4 ciocanele cu abur.

In atelierele de strungarie si ajustaj erau 66 de masini - unelte (strunguri, masini de rabotat si de mortezat, de frezat si de gaurit, de filetat si de tarodat, ferastraie, polizoare, foarfeci, poansoneze), la care se adaugau masinile si utilajele specifice ajustajul pieselor de locomotiva. Langa ajustaj se afla atelierul de scule si magazia de distributie a sculelor.

Atelierul de rotarie si turnatoria de bronz erau instalate intr-o hala despartita in doua printr - un zid. In rotarie se aflau strunguri de roti, pentru fusurile de osie si pentru butoanele de manivela, strunguri pentru bandaje, etc.

Atelierul de montaj era prevazut cu 27 de canale de lucru, asezate pe doua randuri si deservite de un car rulant. Deasupra fiecarui canal se afla o macara rulanta cu puterea de ridicare de 2500 kg, pentru demontarea si montarea pieselor grele ale locomotivelor.

Cazangeria fusese construita la est de montaj, la o distanta de 100 m, pentru a putea fi dublata atunci cand ar fi fost cazul.

In curtea Atelierelor se mai aflau: castelul de apa cu doua rezervoare, unul de 25 metri cubi si altul de 100 metri cubi; un rezervor de pacura de 200 metri cubi si altul de motorina de 23 metri cubi; o magazie de materiale si alta de uleiuri; o pompierie; o macara turnanta cu forta de ridicare de 5000 kg; un pod-bascul pentru repartizarea corecta a greutatii locomotivei; un pod - bascul pentru cantarirea vagoanelor si cladiri anexe: medicale, administrative si pentru paza.

In anii razboiului, feroviarii ieseni au contribuit direct la rezolvarea unor probleme legate de aprovizionarea cu material de razboi. Totodata, in incinta Atelierelor Nicolina, muncitorii de la fabrica Wolff, evacuata din Bucuresti, au construit afeturi pentru bateriile de artilerie de 150 si 210 mm.

Dupa razboi, Atelierele C.F.R.Frumoasa, profilate numai pe reparatii de locomotive, si-au extins mult aria. Incepand din anul 1921 printr-o noua organizare, dar fara investitii speciale ele au fost profilate si pe reparatii de vagoane marfa. Intrucat perimetrul atelierelor s-a extins patrunzand in inima cartierului Nicolina, ele au capatat denumirea de Atelierele C.F.R. Nicolina Iasi. In perioada anilor 1923 - 1927 s-au realizat investitii ce au echivalat cu cele din decursul anilor 1910 - 1916. S-a pus un accent pe inzestrarea cu noi motoare Diessel, s-au completat instalatiile si masinile de prelucrare cu 17 strunguri, masini de gaurit, morteze, raboteze, o masina de prelucrat biele cat si o masina de rectificat glisiere. Cel mai modern mecanism instalat a fost un strung american electric pentru strunjirea bandajelor.

Dupa criza economica, incepand cu anul 1934, in atelierele de reparatii s-au inregistrat importante modernizari, au fost facute noi investitii. Atelierele Iesene s-au extins prin constructia unei noi hale pentru cazangerie. In anul urmator s-a dat in folosinta o noua hala pentru tamplarie - vagoane.

Anii 1935 - 1937 au inclus in inventarul atelierelor 89 de mari piese de lucru, masini si agregate care au permis cresterea productivitati muncii. In anul 1937 patrimoniul atelierelor s-a mai imbogatit cu o uriasa hala de vagoane, construita cu ferme metalice si cu doua motoare Diesel. Din 1935 s-a introdus sudura electrica la piesele necesare locomotivelor si utilizarea sculelor pneumatice la repararea locomotivelor.

In perioada dictaturii regale singura investitie a fost o noua hala de compresoare, iar in anii dictaturii antonesciene constructia halei de sudura cat si inlocuirea unor motoare Diesel.

Incepand din octombrie 1940 prin crearea Ministerului Conducerii si al Statului Major Economic, intreaga activitate era subordonata intereselor militare. In primavara anului 1944, autoritatile administrative au hotarat evacuarea bunurilor. Conform instructiunilor Ministerului de Interne din 4 februarie si 23 martie 1944, utilajele de la Nicolina au fost demontate si transportate in Banat si Muntenia.

La 20 ianuarie 1945 incepe reintoarcerea Atelierelor Nicolina de la Timisoara si refacerea lor in urma distrugerilor din timpul razboiului.

Intre anii 1946-1971 s-au construit peste 44 mari obiective dintre care cele mai importante au fost: hala rotariei de vagoane (1946); centrala de acetilena (1950); bazinul rezervor (1950); magazia - depozit carburanti - lubrifianti (1951); atelierul de intretinere - apa, instalatii, conducte (1955); laboratorul rontgenografic (1955); cladirea cuptorului pentru tratamentul fontei nodulare (1955); depozitul de tuburi pentru oxigen, cladirea administratiei (1957); cantina(1957); hala noua de vagoane (1962); cladirea control gaze(1963); hala noua de cazangerie (1963); atelierul de reparat tampoane (1969); hala noua de prelucrari mecanice (1970); statia de conexiuni (1970); statia de neutralizare (1970); noile posturi de transformare (1970); pavilionul administrativ cu 8 nivele (1970).

In anul 1974 se diversifica gama de fabricatie si unitatea devine Intreprinderea mecanica Nicolina Iasi. In anul 1977 parcul de masini - unelte a fost reinnoit integral.

Din anul 1991 societatea se numeste S.C. "Nicolina" S.A. si din 1994 incepe colaborarea cu firma italiana Marini S.p.A. prin introducerea in fabricatie a unor produse performante si cu firmele Siemens.

In prezent, Nicolina SA si-a incetat activitatea.

Cum a fost dărîmat turnul de apă al Fabricii Nicolina
Iritare în rîndul opiniei publice, al municipalităţii şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural din Iaşi: o neaşteptată explozie a doborît turnul de apă al Fabricii Nicolina. Cu o vechime de peste 100 de ani, turnul nu era monument istoric, dar un gentleman agreement între proprietar şi autorităţi părea să îl salveze de la demolare. N-a fost deloc aşa. În cîteva secunde, a fost pus la pămînt. Era unul dintre simbolurile vieţii industriale ieşene, de la începuturile sale. Nicolina a fost una dintre cele mai cunoscute fabrici din Iaşi, cu produse destinate, în special, sistemelor de căi ferate, nu numai din România, ci şi din străinătate, unul dintre beneficiari fiind îndepărtatul Iran. Înfiinţată în anul 1892 – sub denumirea de Ateliere CFR –, în vremurile de glorie avea peste 8000 de angajaţi, pentru ca, după 1989, numărul să scadă constant, la 3000, în 2005, şi la doar o duzină, în anii 2007-2008. S-a ajuns aici din cauza managementului defectuos şi al devalizării din partea unor persoane infiltrate în societate, care au avut mînă liberă la furat din bani publici, cu concursul celor care trebuiau să aibă grijă de activele societăţii – reprezentanţi ai statului român. Istoria scurtă a acestei perioade tragice porneşte de la vînzarea pachetului majoritar către salariaţi, subcontractarea controlului acestui pachet către un om de afaceri controversat, care s-a rezumat să cumpere şi apoi să vîndă o parte din terenul Nicolina – unui hipermarket, cu un profit de milioane de dolari, cu rezilierea contractului de privatizare, intrarea în faliment, vînzarea, la preţuri mici, a celorlalte terenuri şi hale pentru plata unei părţi din datoriile uriaşe înregistrate în timp. Cumpărător final a fost o firmă înfiinţată cu puţin timp înainte de achiziţie, cu sediul oficial în Slovacia, dar cu acţionariat misterios, ascuns într-un offshore din Cipru. Destin des întîlnit pentru asemenea afaceri în România ultimilor ani: intenţia acestui ultim proprietar de a demola halele şi de a construi un complex rezidenţial, mall şi alte cuceriri ale consumerismului. În tot acest iureş, autorităţile au dorit să păstreze intacte două imobile din interiorul fostei fabrici: turnul de apă şi sala de compresoare, ambele construite la începutul secolului trecut. Direcţia de Cultură a înaintat, încă din 2009, la Ministerul răspunzător, un dosar pentru includerea lor pe lista monumentelor istorice, fără însă ca acest lucru să se finalizeze. Primăria Iaşi, care a avut la îndemînă o constrîngere mai puternică – atribuirea autorizaţiilor de demolare şi de construcţie pentru investitor –, n-a avut mai mult succes. O mare surpriză a constituit-o „ştirea“ din ziarele locale potrivit căreia turnul ar fi fost demolat printr-o explozie controlată. Oficialii din Primărie şi de la Direcţia de Cultură au luat foc, s-au întîlnit de urgenţă, iar primii au anunţat că nu vor mai acorda vreo autorizaţie firmei slovaco-cipriote. În plus, au aruncat vina, pentru ceea ce s-a întîmplat, pe cei de la Cultură. Cei de la Cultură au dat, la rîndul lor, vina pe instituţia care a vîndut activele. Reprezentanţii demolatorului au dat înapoi, au declarat, în mod incredibil, că obiectivul a fost dărîmat dintr-o neînţelegere cu societatea care efectua demolări pe platforma fostei fabrici şi au promis că vor reconstrui turnul, pe cheltuiala lor, mai ales că, în planurile noului ansamblu, turnul era integrat în viitorul complex. Acest lucru, însă, n-a mai avut loc, deşi au trecut luni bune de la acest scandal. Ridicat din cărămidă roşie, modelată în cuptoarele fabricii de la Ciurea, turnul era dotat cu două rezervoare de apă, unul de 25 m3 şi altul de 100 m3. Specialiştii aveau numai cuvinte de laudă în privinţa arhitecturii răposatului turn. Sorin Cristian Semeniuc este dr. al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

-----------------------------
stiri.tvr.ro/uzina-ieseana-nicolina-intra-in-istorie-du...