Ruinele piciorului nordic al podului lui Traian / Apollodor (Drobeta Turnu Severin)

 monument, ruine, antic, loc interesant

vimeo.com/52953688

Dupa razboiul din 101-102 d.Hr, romanii ocupau doua treimi din regatul lui Decebal. Ratiunile pentru care acest pod a fost construit au fost cele ale facilitarii legaturii teritoriului nou cucerit, cu restul Imperiului. Informatii despre pod avem de la Cassius Dio, care calatorise în zona. Dar la data marturiei acestuia, podul nu mai exista. Cassius Dio relateaza: “Traian construi peste Dunare un pod de piatra pe care nu stiu cum sa-l admir indeajuns. Minunate sunt si celelalte constructii ale lui Traian, dar aceasta este mai presus de toate. Stalpii, din piatra in 4 muchii, sunt in numar de 20. Inaltimea este de 150 de picioare, in afara de temelie, iar latimea de 60. Ei se aflau, unul fata de altul, la o distanta de 170 de picioare si sunt uniti printr-o bolta. Cum sa nu ne miram de cheltuiala facuta pentru acesti stalpi? Nu trebuie sa ne uimeasca si felul mestesugit in care a fost asezat, in mijlocul fluviului, fiecare stalp, intr-o apa plina de vartejuri, pamant namolos, de vreme ce cursul apei nu mai putea fi abatut? Astazi insa podul nu mai foloseste la nimic caci nu mai exista decat stalpii iar pe deasupra lor nu se mai poate trece". Sarcina construirii podului i-a fost incredintata lui Apollodor din Damasc, prieten al imparatului de pe vremea cand Traian isi facuse scoala militara in Siria, unde tatal sau fusese guvernator. Apollodor era inginer militar si facea parte din ordinul cavalerilor. In armata romana, Traian i-a dat functia de prefectus fabrorum (sef al constructiilor). A mai construit, printre altele, Forul lui Traian si Columna, ambele in Roma, arcurile triumfale ale lui Traian din Ancona si Beneventum, podul Alconetar din Spania, precum si monumentul Tropaeum Traiani din Dobrogea. Lungimea podului deasupra nivelului apei era de 1135 metri, latimea de 15 metri iar inaltimea de 19 metri. Picioarele erau formate din blocuri din piatra cioplite, ascutite in amonte si in aval, in forma de carouri, pentru a facilita trecerea curentului de apa. Podina, din lemn, se pare ca a fost demontata de Hadrian, succesorul lui Traian. Prin anii 168-170, de teama navalirilor barbare, imparatul Marcus Aurelius a abandonat podul definitiv. Despre metoda exacta a construirii podului arheologii au inca dubii. O ipoteza spune ca s-ar fi construit cofraje in care s-ar fi turnat ciment vulcanic (puzzolana) si care ar fi fost scufundate treptat. De acolo s-ar fi evacuat apa si s-ar fi construit aproape pe uscat aceste picioare. Mai probabila e ipoteza ca s-ar fi abatut cursul apei pe un brat adiacent la sud de actualul curs al Dunarii, ale carui urme se vad si pe aceasta harta. Ca dovadă am avea ruinele unui pod de lemn peste acest brat, in dreptul localitatii Pontes (Poduri) de pe malul sarbesc al Dunarii. In toata perioada functionarii sale, podul a beneficiat de straji la ambele capete, pentru a impiedica eventualele incursiuni, sarcina pazei acestuia, pentru malul din partea Daciei, fiind atribuita trupelor stationate in castrul de la Drobeta. Un element specific al acestui castru este turnul de paza din zona de sud-vest, destinat in exclusivitate pazei podului. Podul de la Drobeta, din care astazi mai sunt vizibile doar un picior pe malul romanesc si unul pe malul bulgar, este o marturie a puternicei civilizatii pe care Roma a exportat-o in teritoriile cucerite. Intr-o perioada secetoasa (in jurul anilor 1835), nivelul apelor Dunarii fiind scazut, se vedeau iesind din apa 20 de piloni ai fostului pod, la distanta de 51 m, lungimea podului fusese de 1134,9 m. S-au darimat doi piloni dinspre partea romaneasca, pentru ca stinjeneau navigatia. Podul avea la capete turnuri de fortificatie si era pazit de doua castre: Drobeta pe malul dacic si Parce pe malul opus.

danubelimes-robg.eu/index.php/ro/32ro