Cetatea Turnu (Cetatea Holavnic)

 ruined castle (en), sit arheologic, medieval, tourist attraction (en)

Grigore Florescu, in sapaturile efectuate aici a crezut ca poate distinge o etapa romana, din perioada lui Constantin cel Mare, dar aprecierea s-a bazat pe cateva fragmente mici de ceramica atipica ce au fost datate ca apartinand epocii romane. Alte elemente folosite pentru datare sunt tehnica in care au fost realizate zidurile primei faze. Dupa parerea lui Gr. Florescu, zidul de incinta ar fi un compromis intre opus quadratum si opus incertum, ceea ce ar denota ridicarea lui in epoca romana tarzie (sec.IV), iar despre data la care ar fi fost parasita fortificatia ne vorbeste un ciob databil in secolele marilor migratii (sec.VI-VII). Sapaturile efectuate de Gh. I. Cantacuzino, Anisoara Sion si G. Gascan au dovedit stratigrafic ca in fapt nu se poate vorbi de existenta unei constructii romane de secol IV.

Într-un document din chiar interiorul cetatii, datat 1397-1398, ea este numita Holavnic, denumire care mai apare in 1531 si intr-o harta a lui J. B. Homan (sec.XVII) sub forma Cholownic, alaturi fiind si notatia: Nicopolis Minor. Pe baza unui document al lui Alexandru Aldea (1432) ce mentioneaza cetatea / localitatea Pirgos, si bazandu-se de asemenea pe denumirea „Turnu” ce in greceste ar avea forma Pyrgos, s-a incercat identificarea locului numit de Aldea cu „Nicopolul Mic”. Precum ne instiinteaza Gh. I. Cantacuzino, aceasta ar putea mai curand sa desemneze localitatea si cetatea Pirgos de pe malul drept al Dunarii. În documentele straine de pana in secolul XVI si intr-o cronica romaneasca bazata pe cele straine, cetatea apare denumita exclusiv, ca pandant al cetatii de pe malul drept al fluviului, „Nicopolul Mic„. Pentru intreaga perioada urmatoare va fi mentionata doar sub forma Turnu. Cea dintai mentiune o avem in 1397, intr-o diploma data de Sigismund, in care sunt amintite luptele purtate aici la 1394-1395. Gr. Florescu presupune ca cetatea exista inainte de 1393, cand Bulgaria fusese cucerita de turci, iar in ceea ce ne priveste am putea relua in consens cu opinia cercetatorului, argumentarea pe care am elaborat-o la studiul dedicat Giurgiului. Chiar daca am sustine din aceleasi motive, expuse la capitolul despre cetatea din insula, datarea ei inainte de 1388, am face-o mai curand dintr-o retorica inutila caci intervalul dintre 1386 si 1394 este oricum mic, si ca atare suficient de exact. Nu stim daca exista in cronica lui Leunclavius vreo cetate care prin amplasament si nume sa poata fi identificata cu Turnu.

În ceea ce privește fazele de construcție, acestea nu pot fi distinse integral si nici nu pot fi datate cu siguranta. În prima faza s-ar fi construit "donjonul" cu un diametru de 17.40 m la care s-au refolosit elemente romane si bârne de lemn pentru verticalizare. Din cauza pânzei freatice destul de ridicate, săpăturile nu au putut atinge fundația, însă, prin sondaje de adâncime, s-a stabilit ca este foarte probabil ca acest turn circular sa se sprijine pe un teren consolidat cu piloți de lemn, apoi de un strat de mortar. În interior este pavat cu cărămida, care pavaj, din cauza platformei masive întărite cu un grilaj de lemn, s-ar afla cu 2 m mai sus decat nivelul de calcare din exterior. Gr. Florescu a avansat ipoteza foarte plauzibila ca turnul circular ar fi folosit drept depozit de munitii, insa cel mult la primul sau nivel, si ca ar data, din perspectiva tehnicii de constructie, din perioada de ocupatie otomana de dupa anul 1420. Într-o perioada tarzie "donjonul" a fost acoperit cu olane, gasite in cantitati apreciabile in interior, dar pana la 1659 cel devreme, acesta era acoperit cu sindrila, dupa cum ne instiinteaza calatorul turc Evlia Celebi.

După construcția acestui turn central s-a procedat la nivelarea terenului din jur cu un strat de lut galben rezistent la apa din sol si apoi cu un al doilea strat de mortar. La aproximativ 6 m de turn s-au ridicat zidurile de incinta care au un traseu circular la sud iar la N, V si E poligonal, însumând 6 laturi. Acest prim zid de incinta era considerat de catre Gr. Florescu ca apartinand perioadei romane. El identificase pe parcursul traseului sau existenta a 9 turnulete cu un diametru de aproximativ 2 m. Conform aprecierii autorilor sapaturilor din 1978-1980 nu se poate sti cu siguranta in stadiul actual de prezervare care era numarul real al turnurilor. Bazandu-se pe observatia ca blocul de marmura care marca pragul intrarii in partea de est a cetatii, provenind de la Oescus, ar fi fost adus aici conform uzantei de catre turci, Gr. Florescu considera ca accesul in incinta se facea la aceasta data pe partea de sud. Între turnul circular si incinta, in partea de sud, se afla putul. Tot acestei perioade apartine si santul de aparare aflat la circa 5 m de incinta, cat si escarpa care pare a fi depasit in inaltime nivelul de calcare si care nu acoperea si partea sudica, unindu-se la SV si SE cu zidul de incinta. Santul ar fi avut o adancime de 2.50 m si ar fi fost umplut cu apa, daca tinem seama de adancimea mica la care se afla panza freatica. Pe baza materialelor ceramice descoperite in straturile corespunzatoare acestor prime doua faze se poate afirma ca ele s-au succedat rapid si ca pot fi incadrate sfarsitului de secol XIV si inceputului celui urmator.

În a treia faza zidul de incinta este demantelat pana la inaltimea de 1-1.5 m si refacut. În partea de N si E acesta este mai lat cu o marime ce variaza intre 0.15-0.70 m. Tot acum s-au realizat turnuletele cu diametrul de 3 m dintre care astazi mai sunt identificabile doar 7. În opinia lui Gr. Florescu aceasta ar fi faza de constructie corespunzand perioadei lui Mircea cel Batran, cand poarta este mutata la E. Excentricitatea acestei faze ar fi fost dictata de necesitatea ca zidul sa aiba o mai mare stabilitate, astfel ca era important ca acesta sa-si aiba fundatia sprijinita direct pe sol. Gh. I. Cantacuzino apreciaza ca este posibil ca refacera sa fi fost necesara ca urmare a luptelor din 1395-96 si ca astfel am putea lega aceasta faza de inscriptia din 1397-98, rezultand ca reparatiile s-ar fi efectuat din ordinul lui Baiazid Ildirim, ori, ca o a doua posibilitate, aceste refaceri ar apartine primei jumatati a secolului al XV-lea, fapte care contrazic datarea pe care o incearca pe baza materialului ceramic, anume posterior secolului al XV-lea.

Într-o faza următoare, a treia, zidul de incinta a fost considerabil ingrosat, ajungand la grosimi mai mari de 4 m, acoperindu-se astfel turnuletele semicirculare alipite curtinei si avand la exterior un traseu poligonal. Tinand seama de pozitia grinzilor de lemn din interiorul zidurilor s-a presupus ca intreaga parte superioara ar fi fost refacuta. in partile de VNV, NV, N si NE au fost adaugate 4 deschideri de tragere. in interiorul incintei in partea de S s-a construit un turn rectangular de 4.80 X 6 m iar la exterior in partea de SV un altul care facea legatura intre escarpa si curtina si langa care se pastreaza 8 trepte ale unei scari care ne lasa sa presupunem ca turnul ar fi avut cel putin un nivel sau o platforma de tragere. Acestei perioade se pare ca-i apartine si contraescarpa si, avand in vedere ca aceasta in dreptul intrarii de la E este ingrosata cu aproximativ 1 m, putem presupune ca acum s-ar fi mutat poarta aici. Escarpa pastreaza precum am amintit, un prag de marmura provenit de la Oescus, sprijinit pe 3 console. Accesul se facea peste sant prin intermediul unui pod mobil.

Ulterior intrarea a fost zidita si mutata cel mai probabil la sud. Aceste ultime transformari sunt databile in linii mari, pe baza ceramicii descoperite in straturile corespondente, ca fiind posterioare secolului al XV-lea. Luptele in legatura cu care trebuiesc puse lucrarile de reparatie sunt cele de la sfarsitul secolului XIV (1394, 1395 si 1396), cea din 1420 cand foarte probabil Mahomed va cuceri cetatea si cele din secolul XVI (1522 si 1594). in ceea ce priveste analogiile ce pot fi facute, acestea sunt legate de turnul circular central, caci planul cetatii urmareste indeaproape structura fortificatiei presupusa a fi romana. Acesta si-ar gasi cele mai apropiate asemanari cu turnul de la Petric sau cel de la Gradiste de langa Sekunic.

În secolul al XV-lea, cand presupunem ca turnul a fost ridicat, acest tip circular era folosit atat in spatiul balcanic cat si in Transilvania la Breaza, Sibiel, Bologa si altele. Un alt element ce poate fi considerat de "veche traditie romana si bizantina" este contraescarpa, care de altfel a cunoscut la randul ei o larga raspandire atat in Orient cat si in Occident.

O încercare de reconstituire: credodesign.ro/archives/lucrare/cetatea-turnu-turris