Castrul roman de la Răcarii de Jos

Romania / Dolj / Scaesti /
 ruine, antic, loc istoric, fortificaţie, Imperiul Roman
Castrul roman de la Răcari a fost semnalat pentru prima dată de către A.T. Laurian, care îl identifica cu - enigmaticul încă - Admutrium din Tabula Peutingeriana; la data la care umanistul ardelean a vizitat castrul, o bună parte a zidurilor erau în picioare. Identificarea cu Admutrium se baza pe faptul că distanţa consemnată în Tabula Peutingeriana "consună binişor cu pusăciunea" Răcarilor.

Săpături arheologice de proporţii în castrul roman de la Răcari, au fost iniţiate de către Grigore Tocilescu, prin delegaţii săi, Pamfil Polonic, Zay Guglielmo şi I.M. Ştefănescu, la finele secolului XIX (anii 1897-1898). Castrul a fost secţionat nord-sud, exact pe traseul Via Principalis, cu intenţia evidentă de a cerceta zona din faţa clădirii comandamentului, în căutarea inscripţiilor care trebuie să fi fost puse aici. Deasemenea, clădirea comandamentului a fost sondată de săpăturile conduse de Gr. Tocilescu. Cel puţin unul din turnurile porţii pretoriene, cel de nord-est, a fost cercetat de P. Polonic. Din păcate, Tocilescu a publicat doar câteva observaţii cu privire la castru, un lot de piese dintre cele descoperite de el în cele două campanii fiind prezentat ulterior de D. Tudor. Remarcabilă este însă descoperirea, în perimetrul castrului, a câtorva mii de fragmente aparţinând statuilor de bronz a trei împăraţi romani.

Trei decenii mai târziu (anii 1928 şi 1930), Gr. Florescu a săpat pe urmele lui Gr.G. Tocilescu, prilej cu care au fost obţinute o serie de date utile în legătură cu castrul. Principalul obiectiv vizat a fost incinta de piatră a castrului, care a fost pusă în evidenţă prin şanţuri trasate şi săpate de-a lungul zidurilor. Au mai fost cercetate cel patru porţi, clădirea comandamentului şi turnurile de colţ ale castrului. Spre deosebire de Gr. Tocilescu, Florescu şi-a publicat conştiincios cele constate de el în timpul săpăturilor, raportul său fiind de fapt prima prezentare sistematică a castrului de la Răcari.
În anii 1991-1992, Muzeul Militar Central a desfăşurat alte investigaţii arheologice în castru, efectuate "manu militari"; colectivul de cercetare a fost alcătuit din C.M. Vlădescu, R. Avram, O. Stoica şi L. Amon. Două secţiuni magistrale au fost trasate peste perimetrul castrului pe direcţia est-vest şi respectiv, nord-sud, în vederea cercetării elementelor de fortificare. Au fost puse în evidenţă şanţul (fossa), berma, zidul (murus), valul (agger), drumurile interioare, precum şi câteva barăci militare aflate în interiorul castrului. Sumare date despre aceste săpături au fost publicate în anul 1996 (Revista Muzeului Militar National. Supliment 1, 1996, p. 7) şi 1998 (Vlădescu, Avram, Stoica, Amon 1998, p. 80-85).

Începând cu anul 2003, cercetările au fost reluate de Eugen S. Teodor de la Muzeul Naţional de Istorie, împreună cu Dorel Bondoc de la Muzeul Olteniei. Până la data redactării acestui material au fost cercetate mici sectoare din praetentura dextra (S.1) şi praetentura sinistra (S.2), care au vizat sistemul de fortificare al castrului. Multe din rezultatele obţinute diferă substanţial de cele cunoscute anterior.

danubelimes-robg.eu/index.php/ro/35ro
Articol Wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_de_la_Răcarii_de_Jos
Oraşe în apropiere:
Coordonate:   44°30'50"N   23°34'18"E

Comentarii

  • Ar fi super daca ai pune si niste poze cu castrul asta. Nu stiam de el pana acum.
  • Din păcate, acum nu mai este decât un teren îngrădit cu sârmă ghimpată (aşa îl ştiam înainte de 1989), în care se mai pot vedea câteva şanţuri şi săpături arheologice. În epoca medievală a servit drept ... carieră de piatră pentru casele din localităţile învecinate, iar acum, deşi e aflat în custodia Muzeului Olteniei din Craiova, mai este folosit uneori şi ca adăpost pentru animale sau chiar loc de parcare pentru utilaje ale unor firme de prospectiuni geofizice care execută temporar lucrări în zonă.
Acest articol a fost modificat ultima dată acum 4 ani