Sebeş

 oraş, municipiu, desenează doar conturul

Judeţul Alba
Sebeș, mai demult Sebeșul Săsesc, Șebișul săsesc, Sebeș-Alba , (în dialectul săsesc Melnbach, în germană Mühlbach, Mühlenbach, în trad. Pârâul morii, în maghiară Szászsebes ori Sebes, în latină Sabesium) este un municipiu din județul Alba, Transilvania, România. Are o populație de 24,165 de locuitori (recensământul din 2011).
În Antichitate, pe locul Sebeșului de astăzi s-a aflat o așezare dacică, încorporată în Imperiul Roman.
Orașul a fost întemeiat în secolul al XII-lea de coloniștii sași veniți la chemarea regelui Ungariei. În Sebeș s-au stabilit populații provenite din zona Rinului și a Moselei (regiunea Luxemburgului și a vestului Germaniei de astăzi). Denumirea de "sași transilvăneni" provine din confuzia făcută de cancelaria regelui Ungariei, pentru care toate populațiile germane erau "saxones", "sași". Germanii din Sebeș au fost de fapt franconi de pe Rin, "Rheinfranken". Sebeșul Săsesc a fost unul din cele mai importante orașe ale Transilvaniei medievale, devenind una din cele "șapte cetăți" care au dat numele german al provinciei: "Siebenbürgen".
În cele mai vechi documente istorice care atestă existența Sebeșului, localitatea poartă numele de "Malembach" (1245), "Millenbach" (1309), denumiri care derivă din săsescul "Malemboch", însemnând "râu care poartă mult pietriș", lucru care corespunde realității geografice. Numele german modern al orașului, "Mühlbach" ("râul morii"), i-a îndemnat pe mulți istorici români (derutați de confuzia lingvistică) să speculeze că la sosirea lor, sașii ar fi ocupat orașul clădit încă în secolul al 8-lea de către români, pe care i-ar fi obligat să se retragă în amonte, pe valea "râului morii". Lucrarea lui Johannes Troester "Das alt und neue Teutsche Dacia" apărută în 1666 la Nürnberg stabilește data înființării orașului în anul 1150. În anul 1242, invazia mongolă a distrus orașul, locuitorii trebuind să înceapă reconstrucția. În urma acesteia, vechea bazilică romanică cu două turnuri a fost reclădită în noul stil gotic timpuriu, ridicând pe ruinele celor două turnuri inițiale turnul actual și refăcând nava centrală. Secolul al XIV-lea a adus cu sine o perioadă de dezvoltare a orașului, el fiind cotat în 1376 al treilea ca importanță comercială între orașele săsești.
Un act regesc din 1387 consfințește dreptul Sebeșului de a ridica ziduri, deși construcția acestora incepuse probabil înainte de jumătatea secolului al XIV-lea. Acesta devine astfel in ciuda întinderii sale reduse primul oraș din Transilvania înconjurat complet cu fortificații din zidărie. Atacul Imperiului Otoman din 1438 gasește Sebeșul apărat de o centură de ziduri nu foarte groasă, cu turnuri și două porți. Acestea din urmă se deschid însă relativ repede turcii intrând în cetate. Memorabilă este rezistența solitară a unuia dintre turnuri: cel zis al "Studentului".
La 1485 regele Matia Corvinul acordă orașului o serie de privilegii pentru completarea fortificațiilor. Modificările cele mai importante le suferă incinta bisericii al carui zid este supraînălțat. Lucrări de mai mică anvergură, terminate în primii ani ai secolului al XVI-lea fiind efectuate și la incinta exterioară. Fortificația rămâne modestă cuprinzând 7-8 turnuri (unul interior) și doua porți prevăzute cu barbacane.[4] Ultimele urme ale șanțurilor de apă care înconjurau orașul au fost transformate în ultima parte a secolului al XIX-lea în lacul din parcul orașului.
După pandemia de ciumă din 1738, populația orașului a scăzut foarte mult, orașul fiind salvat în bună măsură de venirea celui de-al doilea val de coloniști din spațiul german, mai exact din Baden-Durlach (începând cu anul 1748) și Hanau (1770).
Dieta Transilvaniei se întrunește de două ori în Sebeș, în 1556 și 1600. Locul întrunirilor, Casa Zápolya, este astăzi muzeu.
Până la reorganizarea administrativă românească din perioada interbelică s-a numit Sebeșul Săsesc și a făcut parte din comitatul Sibiu. Apoi a fost inclus în județul Alba (interbelic). Între anii 1950 și 1968, Sebeșul a făcut parte din Regiunea Hunedoara