Biserica "Sfantul Gheorghe"- "Biserica cu ceas" (1857) (Tulcea) | biserică, ortodox

 biserică, ortodox

Cunoscută de către tulceni şi sub numele de Biserica ,,cu ceas,, aceasta a fost construită între anii mântuirii 1854-1857, în vremea stăpânirii otomane de către credincioşii tulceni cu sprijinul ctitorilor Hagi Velicu Ştefanov, beiul Dumitrache Teodorov şi Ştefanache Teodorov, fratele beiului. Mormintele lor se găsesc şi astăzi în curtea Bisericii.
Construcţia este măreaţă, realizată în stil roman (în formă de navă, fără turle), având în interior 12 coloane masive, arcuri în plin cintru şi numeroase elemente ale artei orientale. Chiar dacă numele arhitectului este necunoscut, ea prezintă numeroase similitudini cu Biserica Sfântul Gheorghe din Bazargic (azi Dobrich în Bulgaria) construită în 1867 şi cu Biserica Sfântul Gheorghe- sediul Patriarhiei Ecumenice.
Clopotniţa, înaltă de 27 metri şi realizată în stil gotic, este ridicată la o dată ulterioară construcţiei bisericii, după cum reiese din inscripţiile afişate pe poartă (1873,1893) şi din pomelnicul ctitorilor ei, care nu mai este identic cu cel al ctitorilor bisericii. Ea domină împrejurimile prin impozanţă şi prin sunetul clopotelor care marchează fiecare jumătate de oră. Biserica nu este prevăzută cu turle, deoarece otomanii nu admiteau ca bisericile creştine să depăşească în înălţime moscheile lor. In sensul acesta, ornamentul de la baza crucii, situate pe biserică – semiluna – este interpretat ca un răspuns la această interdicţie şi demonstrează ‚,victoria creştinismului asupra islamului’’ sau recunoaşterea puterii turceşti de la acel moment (,,biserica se află pe pământ turcesc’’).
După 1866, Biserica Sfântul Gheorghe a fost reşedinţa episcopală a mitropolitului bulgar Grigorie de Silistra, rânduit de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol.
In curtea Bisericii a existat reşedinţa episcopală care a fost demolată forţat de regimul comunist în anii ’80, precum şi o şcoală cu predare în limba bulgară.
De o luminozitate deosebită, pictura în ulei a fost realizată de pictorul zugrav Mihail Paraschiv (Paraschevov) între anii 1925-1927, prima pictură se pare că a revenit lui Rafael Mateeff. După studii la Roma, bulgarii îl numeau Rafael al Dobrogei. Din pictura murală se mai păstrează în original bolta lungă de 29 metri.
Catapeteasma Bisericii, piesă de artă (din 17m X 15m), este extrem de luxuriantă, împletind motive florale, viţă de vie, păsări cu simbol religios cu un număr de 90 de icoane, multe dintre ele datând de la începutul bisericii.
Biserica este prevăzută cu un cafas pentru grupurile corale.
Prima reparaţie a fost realizată în anul 1896, apoi în 1927 când s-a şi pictat biserica. În anul 1942, prof. Nicolae Udrescu de la Liceul de băieţi din Tulcea reface cu fonduri de peste 40000 lei pridvorul bisericii, atins de schijele unei bombe căzută la o distanţă de 4 metri de acesta, în timpul războiului.
Spălarea picturii s-a efectuat în anul 1952 la iniţiativa preotului Paul Georgescu. Între anii 1976-1979 s-au realizat lucrări de reparaţie capitală şi s-a renovat pictura între anii 1987-1992 sub parohiatul preotului Dumitru Andone. În această perioadă a fost pictat şi Sfântul Altar de către pictorul Gheorghe Nicolae din Bucureşti.
Biserica Sfântul Gheorghe constituie un lăcaş de cult reprezentativ pentru creştinii tulceni şi un reper spiritual şi de artă bisericească al ţinutului dobrogean.