Castelul Ghika-Dofteana (Dofteana)

 turn, castel, mansion / conac / vilă, loc interesant

Castelul se află în comuna Dofteana, judeţul Bacău, pe partea dreaptă a drumului naţional Târgu Ocna-Dărmăneşti. Din drumul naţional se face o mică uliţă şi la aproximativ 300 de metri se ajunge la un gard din tablă, ce împrejmuieşte domeniul Ghica.

Intrarea la castel (unii îi mai spun şi palat) se face pe un gang, situat între gardul domeniului şi gardul unei societăţi comerciale private. Când am ajuns la poarta înaltă, din fier forjat a castelului, am constatat că aceasta era încuiată, iar în spatele ei doi câini mai puţini prietenoşi m-au întâmpinat cu lătrături nervoase. M-am întors spre intrarea în gang şi cum la poarta societăţii comerciale era un om de pază, am întrebat dacă şi cum se poate vizita domeniul şi castelul Ghika.

Aşa am aflat, că vizitarea castelului este posibilă, numai dacă avem cazare la pensiunea aflată în incinta domeniului respectiv. Între timp a mai apărut un localnic, care mi-a povestit câte ceva despre istoria postdecembristă a castelului.

După „aglomeraţia”din '89, când a început sarabanda retrocedărilor, locuitorii Dofteanei se aşteptau ca unul dintre moştenitorii familiei Ghika, să revendice domeniul. Cum nu s-a ivit nici un moştenitor să revendice acest vast domeniu, s-a cerut ajutorul Ministerului Culturii, care „s-a spălat pe mâini” ca Pilat din Pont, răspunzând că nu-l vor în administrare, pe motiv că nu sunt bani pentru întreţinere (câtă dreptate avea Tănase în celebrul cuplet "Nu-s parale").

În aceste condiţii, fostul primar (între timp decedat) a scos la licitaţie castelul împreună cu cele 12000 de hectare de pădure şi cu toate anexele existente. Surprinzător este faptul, că valoarea de pornire a licitaţiei a fost scăzută cu aproape 80%, iar domeniul a fost vândut cu o sumă situată mult sub valoarea de patrimoniu (cca 800 000 de euro).

Surpriza cea mai mare pentru mine a fost însă, când am aflat cine este noul proprietar al acestui castel. Nimeni altul decât principalul partener de afaceri al proprietarului Rafinăriei Dărmăneşti, falimentată în condiţii dubioase prin 2003 (a se vedea aici).

Deşi scopul iniţial al cumpărării castelului a fost de redare în circuitul turistic, după intrarea în posesie, noul proprietar a invocat lipsa banilor necesari, pentru întreţinere şi restaurare.

Între timp, acesta şi-a construit pe domeniu o frumoasă pensiune, Dofteana Park, situată în stânga porţii de intrare. O întâmplare ciudată este şi aceea, că după vânzarea castelului, acesta a luat foc aşa din senin, necesitând repararea acoperişului. Nu ştiu cât este de adevărat, dar din spusele celor doi localnici, reiese că vânzarea castelului s-a făcut în condiţii dubioase şi cu ceva timp în urmă a intrat pe fir DNA-ul.

De pe unele site-uri turistice am selectat şi o scurtă istorie a acestui obiectiv. Castelul a fost construit de Neculai Ghika în anul 1887. Construit cu parter şi etaj, a fost folosit iniţial ca locuinţă de administraţie şi numit hulubărie. Ulterior acesta a fost transformat în castel de vânătoare, cunoscut fiind faptul că în familia de prinţi erau vânători iscusiţi şi mari amatori de trofee de vânătoare.

Castelul a avut o istorie zbuciumată, aproape la fel cu cea a Palatului Cantacuzino din Floreşti Prahova. Între anii 1941-1944, aici a fost stabilit Comandamentul armatei germane a Wehrmachtului. La retragere, soldaţii germani au luat cu ei cele mai valoroase obiecte de artă din castel.

Au venit ruşii, au luat şi ei ce a mai rămas valoros, după care în 1949 întreg domeniul a fost naţionalizat, trecând în proprietatea statului.

Între timp castelul a fost sediu TBC, casă de copii şi sanatoriu de reumatologie infantilă. În această perioadă nici comuniştii n-au ezitat să fure şi ei cât au putut din castel, localnicii au mai luat şi ei câte ceva, astfel că toată avuţia castelului s-a evaporat, în prezent toate cele 33 de camere ale castelului fiind goale.

Am înţeles că ultimul obiect de valoare scos din castel este un policandru şi se află expus la muzeul Palatului Ghika din Comăneşti.

În timp ce mă pregăteam de plecare şi-mi exprimam public regretul de faţă de cei doi localnici, că nu pot vizita castelul, apare lângă noi o doamnă cu un hârleţ în mână, care îmi spune că trebuie să vină cineva să-i deschidă poarta şi aş putea cere voie să intru şi eu.

Între timp acel „cineva” a venit, a deschis poarta şi mi-a spus să aştept, că trebuie să vină un alt cineva de la pensiune, să discute cu mine.

La un moment dat apare „o fătucă”, ca să-l citez pe ziaristul Cristoiu, care cu o mimică deloc binevoitoare, mă întreabă ce doresc. I-am explicat că vin de departe, că am văzut un indicator la şosea în legătură cu castelul şi dacă pot „să arunc” şi eu un ochi prin zonă. Spre surpriza şi bucuria mea a fost de acord şi după ce şi-a luat "santinelele" (cei doi câini) la pensiune, am intrat pe domeniul familiei Ghika.

Am fost impresionat de întinderea parcului ce înconjoară castelul, de înălţimea şi de grosimea stejarilor seculari.L-am străbătut în cea mai mare parte,încercând cu ochii minţii, să-mi imaginez personajele, care s-au perindat odinioară pe aici. Apoi am străbătut aleea din faţa castelului şi am admirat fosta fântână arteziană, ornată cândva cu o frumoasă statuetă din marmură.

Castelul construit din cărămidă roşie şi marmură de Carara, este deosebit de frumos şi contrastează cu verdeaţa gazonului şi a copacilor din jur. Are 4 nivele, demisol, parter, etaj şi mansardă, iar în partea dreaptă se află un turn cu o scară în spirală, care urcă de la demisol până la ultimul nivel al clădirii.

În spate se află intrarea în cramele domneşti, specifice palatelor de odinioară. La parter sunt două terase acoperite, iar una din ele are vederea spre lacul, cu care este dotat domeniul.

Aşa cum arătam mai sus, toate cele 33 de camere ale castelului sunt goale, iar pe ici pe colo se văd urme ale unui început de restaurare, iniţiativă între timp abandonată. Lambriurile din lemn, şemineul din granit şi o scară interioară în formă de U, sunt puţinele elemente de decor existente la palat.

La finalul vizitei m-am aşezat pe o bancă în faţa palatului, dezamăgit şi încercând în zadar, să înţeleg nepăsarea autorităţilor în drept faţă de asemenea capodopere arhitectonice. Şi această atitudine nu este de ieri de azi, ci are rădăcini bine înfipte în timp. Iată ce spunea Nicolae Iorga în legătură cu acest aspect:

Acestea sunt monumentele noastre istorice... atât de pline de valoare materiala și de sens istoric, cu încunjurimile lor devastate, cu cuprinsul lor pustiit, cu patina veacurilor așternută pe fiecare, atât de variate și originale în ceea ce privește tipurile lor. Unde le veți vedea, sa le recunoașteți, sa le respectați și sa le ridicați, dacă aveți puterea, din ruina și părăsirea lor .

În încheiere, recomand celor ce tranzitează Valea Trotuşului, să facă un popas şi la acest frumos obiectiv. Din păcate, pentru a fi siguri că puteţi vizita castelul, trebuie să închiriaţi o camera la pensiunea din incinta domeniului. Sau poate aveţi norocul meu şi nimeriţi prin preajmă pe careva din angajaţii pensiunii.