Castelul Nopcsa (azi Spitalul de psihiatrie) (Zam)

 castel  Adaugă categorii

 Încarcă o fotografie

Prima menţiune a unui "Domeniu Zam" datează din vremea familiei Nopcea, proprietară a castelului de aici, cea mai cunoscută figură fiind Baronul de Silvaşul de Sus, Vasile Nopcea (Nopcsa László), care a trăit între 1794-1884. De origine română, Vasile Nopcea a îndeplinit timp de cca 15 ani înalta funcţia de comite suprem al comitatului Hunedoara. Castelul de la Zam era folosit de acesta mai mult ca şi castel de "vacanţă" sau vânătoare, din moment ce domeniul baronului se afla la Silvaşul de Sus, lângă Haţeg. În timpul revoluţiei de la 1848-1849, s-a refugiat de la Deva la Zam din cauza evenimentelor, de unde cere Episcopului Andrei Şaguna să se deplaseze în comitatul Hunedoarei pentru a preîntâmpina izbucnirea unor (alte) tulburări. Vizita Episcopală are loc, într-una din aceste zile, Andrei Şaguna predicând şi în biserica din Zam. Baronul ia parte şi la Adunarea de la 3/15.5.1848 de pe Câmpul Libertăţii de la Blaj alături de conducătorii români, unde a şi fost ales ca vicepreşedinte al delegaţiei române, ce urma să prezinte Împăratului la Viena programul de revendicări al românilor ardeleni. Aceste evenimente au dus la denigrarea lui de către contemporani săi maghiari. El apare şi ca erou de roman - "Faţă Neagră", baronul-bandit: baron ziua şi bandit la drumul mare noaptea, când, ieşind din castelul său prin tuneluri subterane, ataca trecătorii purtând o mască pe faţă pentru a nu fi recunoscut - sub peniţa lui Jókai Mór - care a cules povestea în timpul călătoriilor sale în Ardeal.
Imaginaţia a întărit această poveste prin observaţii legate de fenomene stranii: câini care intrau în tunel la Zam şi ieşeau după câteva zile la Silvaş (la celălalt castel al baronului. Într-adevăr,s-au găsit urmele unui posibil "tunel de serviciu", între castel (o poartă subterană dezgropată cu ocazia unor lucrări de amenajare, pe vremea când castelul devenise spital) şi dependinţa de peste actualul DN 7.

Blestemul castelului

Asezata pe malul Muresului, localitatea Zam se gaseste in apropierea granitei dintre judetele Hunedoara si Arad, fiind, la ora actuala, una din cele mai mari comune din tara. Aici, pe vechiul domeniu al Zamului se gaseste un castel medieval transformat intre timp in spital de psihiatrie. Pe vremuri castelul a fost in proprietatea mai multor grofi maghiari. Se spune ca nici unul din proprietarii castelului nu aveau noroc atita vreme cat erau proprietari ai castelului. Si asta pentru ca la constructia lui ar fi murit o gramada de iobagi. Toader Dumitru, istoric, afirma:

“Moartea taranilor iobagi la construirea unor cetati sau castele intarite, nu constituia o noutate pentru Evul Mediu, in conditiile in care se considera ca orice zidire necesita sacrificii umane. Asa a fost dintotdeauna in aceasta parte a Europei, prizonierii de razboi si sclavii erau ucisi pentru a obtine bunavointa zeilor si ocrotirea lor pentru constructiile in cauza. Din cauza acestor morti silnice, se spune ca blestemele loveau cetatea sau castelul in cauza si proprietarii acestuia aveau necazuri pana ce constructia era distrusa.”

Asa a functionat si blestemul de la Zam, lucru care i-a facut pe toti cei care intrau in posesia castelului si au aflat despre ce e vorba, sa incerce sa scape de necazuri, vinzindu-l cat mai repede. Cel mai cunoscut proprietar al domeniului Zam a fost baronul Cernovici, acelasi caruia Jokai Mor i-a gasit loc in paginile romanului sau, “Diamantele negre”. O data cu preluarea castelului, Cernovici a descoperit intr-o firida veche o harta a zonei in care erau reliefate o serie de tunele, unele din ele pietruite, despre a caror destinatie nu s-a stiut niciodata nimic precis. Aceste catacombe au dus la pieirea ultimului baron Cernovici.

Banditul Fata Neagra

Cum castelul era situat chiar la jumatatea drumului dintre Arad si Deva, devenise punct de popas obligatoriu pentru calatorii nobili. Cernovici isi pramea oaspetii cum se cuvenea rangului fiecaruia, ii trata cum nu se putea mai bine, apoi, dupa ce acestia plecau, le iesea inainte prin subteranele sale si ii jefuia. Cei care se opuneau erau ucisi pe loc. Nimeni nu stia cine era misteriosul bandit, intrucat acesta, pe durata atacului purta o masca de catifea neagra pe fata, motiv pentru care i se mai spusese si Fata Neagra. Autoritatile erau neputincioase in fata atacurilor venite din partea banditului si ori de cate ori au incercat sa-i intinda o capcana, acesta disparea brusc, a si cum ar fi fost inghitit de pamant. Totul a durat pana in ziua in care una dintre victime, barbat de rand nobil, a reusit sa-l zgirie pe fata cu sabia, intr-o tentativa de a-i da jos masca pe care o purta. Cum intre timp pastratorii ordinei imperiale ajunsesera deja la concluzia ca banditul era nobil sau cel putin de vita nobila, au fost cercetati toti proprietarii din imprejurami. Doar asa s-a ajuns la baronul Cernovici, care a fost arestat si apoi spinzurat. Batrinii spun ca inaintea mortii i s-a oferit groffului viata in schimbul nenumaratelor bogatii pe care acesta le jefuise, dar banditul a refuzat sa destainuie locul unde ascunsese comoara si a preferat sa atirne in streang.

Sinucideri bizare

O data cu trecerea castelului in proprietatea statului, acesta a fost transformat in spital de psihiatrie. Cei care, in perioada anilor `50 au participat la lucrarile de restaurare a castelului isi amintesc cum pe pereti erau tot soiul de desene stranii, reprezentind persoane care aratau cu mina in anumite directii sau frinturi de harti din care nimeni in intelegea nimic. Totul a fost distrus de puterea comunista, inclusiv mare parte din arhiva baronului, care a ajuns pe foc. Localnicii spun ca de la moartea sa, baronul nu a parasit nici o clipa castelul, intorcandu-se aici pentru a-si pazi comoara. Doamna R. V., una din infirmierele care au lucrat la castel povesteste:

“Toti cei de acolo eram ingroziti de aparitiile nocturne ale banditului. Personal nu l-am vazut, dar am avut colege care au fost martore ale aparitiei fantomei, in special in noptile cu luna plina.”

De fiecare data banditul incerca sa intre prin fintina veche, motiv pentru care s-a spus ca pe acolo se putea ajunge la camera cu tezaurul baronului. Si se mai spune ceva despre fantoma. Se spune ca toti cei care au stat fata-n fata cu fantoma s-ar fi sinucis. R.V.

“Din batrini se vorbea ca nimeni nu va gasi vreodata comoara decat daca ii va spune fantoma unde a ascuns-o. Asa ca, ani de zile, au incercat o serie de curajosi sa afle locul secret. Numai ca toti, dar absolut toti cei care au stat fata-n fata cu fantoma banditului s-au aruncat in Mures sau in fata trenului. Au scapat doar cei care, intilnindu-se cu banditul, nu l-au intrebat nimic de comoara.”

Cat adevar si cata mistificare este in aceasta poveste, e greu de spus. Se stie ca puterea gindului si credinta in anumite lucruri fac ca acestea sa existe si in realitate. Asa este si cazul fantomei de la Zam. Atit grofful cat si viata lui dubla si moartea in streang sunt adevarate.