Tălişoara

 sat  Adaugă categorii

Satul Talisoara apartine comunei Bradut si este situat pe o terasa de pe malul stang al paraului Cormos, la o altitudine de 495 m si la 4 km nord de Baraolt.

Tălişoara se situează pe drumul judeţean 131, la o distanţă de 3 km de Baraolt, considerat centrul Bazinului Baraolt - cunoscut şi sub denumirea de „Ţinutul Pădurilor” - la distanţe aproximativ egale (circa 50-60 de km) de reşedinţa judeţului Covasna – Sfântu Gheorghe, de vechiul centru administrativ – Odorheiu Secuiesc şi de Braşov. Prima menţionare documentară a denumirii localităţii datează din 1332. Geneza denumirii localităţii („Olasz Telek” ~ „Aşezământ Italian”) conduce la ipoteza că localitatea a fost fondată de către descendenţii meşterilor zidari italieni stabiliţi în zonă în perioada imperiului roman, sau cel târziu în secolele XII-XIII. Această ipoteză este susţinută şi de frecventele nume de familie, cu rezonanţă tipic italiană, regăsibile în rândul populaţiei localităţii, ca Márkó, Kolumbán, sau Fábián.
O perioadă îndelungată localitatea a fost centrul administrativ al Scaunului Bardóc (Brăduţ), format din 9 localităţi, în care populaţiei secuieşti libere i s-a asigurat autonomie atât în plan administrativ cât şi în cel al justiţiei.
Printre obiectivele remarcabile se numără clădirea bisericii reformate, împrejmuită de un zid de piatră, a cărei turlă a fost construită în anul 1793. Biserica a fost reconstruită în 1858, pe amplasamentul fostei biserici existente încă din secolul XIV, a cărei pietre cioplite au fost zidite în pereţii noii biserici.
Dintre vestigiile vechii biserici se mai regăsesc un bazin destinat botezului, din piatră cioplită, precum şi un clopot cu inscripţii în limba latină, din 1489).
Rangul de odinioară al localităţii este relevat atât de Castelul- Bethlen, catalogat castelul de vânătoare al principelui Bethlen Gábor, reconstruit de mai multe ori, cât şi de castelul ridicat în stil renascentist de către familia Dániel în secolul XVII.
Dintre numeroasele surse de apă minerală care izvorau odinioară în zonă, în zilele noastre este activ izvorul Bolondborvíz, cu efect terapeutic. Protuberanţele create de un fost izvor, Likaskő, reprezintă o atracţie naturală rară.
Comunitatea locală actuală numără 750 de locuitori, dintre care 742 de naţionalitate maghiară, restul români, distribuţia confesională prezentându-se astfel: 633 reformaţi, 56 romano-catolici, 48 unitarieni, o persoană declarându-se adepta „martorilor lui Iehova”, alte 4 de alte religii.
Populaţia îşi asigură traiul în mod preponderent din agricultură şi creşterea animalelor. Dezvoltarea spectaculoasă a localităţii, constatată la începutul secolului XX în urma plecării masive la muncă peste ocean, a atras atribuirea de către opinia publică a denumirii de „America mică”, dar în urma multiplelor regrese fortuite, a schimbărilor istorice, localitatea înfloritoare a fost uneori curmată de roade.
În rândul localnicilor învăţătura, studiul, cunoaşterea se situează la loc de frunte. De-a lungul istoriei mulţi dintre ei au contribuit la dezvoltarea culturii maghiare, printre ei numărându-se preotul reformat şi omul de litere Hermányi Dienes József, etnograful Kolumbán Lajos, fizicianul Bodó Zalán, sau contemporanul nostru, graficianul Kósa Bálint. Această afirmaţie este confirmată şi de revigorarea vieţii culturale, care se conturează la nivelul şcolii generale locale, a grădiniţei, a casei adunării confesionale reformate – funcţionând şi în calitate de casă comunitară - şi a organizaţiilor civice.
Sârguinţa şi dorinţa de viaţă a localnicilor este depăşită doar de ospitalitatea tradiţională secuiască, ceea ce îi marchează profund pe musafiri.
Pe aceste aspecte se bazează legăturile confesionale şi ale autoguvernării locale întreţinute la nivel instituţional şi al relaţiilor prieteneşti personale cu comunităţile localităţilor ungare Ács şi Körösnagyharsány, precum şi a localităţii Willsum din Olanda.

olasztelek.ro
www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/romanii-covasna-ha...