Pestera Mare de la Meresti

 peşteră, loc interesant

PESTERA MARE DE LA MERESTI

Sinonimii. Pestera nr. 14 din Cheile Vârghisului, Pestera de la Hamorod-Almas.
Localizare si căi de acces. Cheile Vârghisului reprezintă unul dintre cele miai pitoresti si interesante fenomene carstice de la noi din tară. Apa Vârghisului, al cărui izvor se află în masivul Harghita, a tăiat blocul de calcare mezozoice Merehesa-Meresti, dezvoltat în directia est-vest la extremitatea nordică a Muntilor Persani, dând nastere acestor chei de aproximativ 3 km. Talvegul actual al Văii Vârghisului în chei se găseste la 600 m altitudine, iar pestera este săpată în peretele abrupt cunoscut sub numele de Stânca Minunilor, de pe malul stâng al apei, cam în dreptul podului nr. 11. Diferenta de nivel dintre talveg si intrarea în pesteră este de 13 m.
Pentru a se ajunge în chei se pot aborda 2 căi de acces : prin Meresti (6 km pe drum de cărută până la intrarea în chei) si prin Vârghis (12 km până la iesirea din chei). Desi varianta prin Vârghis reprezintă un drum mai lung, totusi există o sosea care scuteste trecerea prin apă în urma deteriorării numeroaselor poduri din chei în amonte de pesteră.
Posibilităti de cazare numai în casele localnicilor.
Date istorice. Pestera Mare de la Meresti face parte dintre acelea despre care s-a scris încă din primele timpuri ale speologiei. Prima mentiune scrisă a rămas de la J. Fridvalsky (1767). O schită partială a fost efectuată de L Fekete (1835). Importante sunt cercetările lui O. Balazs (1868), F. Podek (1911), Val. Puscariu (1929), H. Ferenk si I. Karoly (1938), Măria Motul (1943). În 1963 apare Studiul monografic al complexului carstic din Defileul Vârghisului de T. Orghidan si Margareta Dumitrescu.
Descriere. Deschiderea pesterii, în formă de boltă arcuită, are o lărgime de 12 m si o înăltime de 6 m, fiind orientată înspre nord-vest. Aici se observă resturi din zidul construit cândva de populatia satelor din jur, care se refugia în pesteră pentru a se feri de năvălitori. La intrarea în pesteră conduce o scară de lemn.
În prezent lungimea sălilor si galeriilor cartate însumează 1578 m (denivelare 60 m). Cele două galerii (Galeria Principală si Galeria Secundară) sunt orientate de la sud-vest spre nord-est, fiind unite între ele prin Galeria de Legătură si prin Sala Mare. Complexul de încăperi de la intrare prezintă o a doua legătură cu exteriorul prin fereastra suspendată deasupra văii la acelasi nivel cu intrarea. Portiunea cea mai profundă a pesterii în continuarea Galeriei Secundare se termină într-o sălită, pe peretele căreia se prelinge continuu o peliculă de apă ce se acumulează intr-un bazin a cărui drenare nu s-a putut urmări.
Cotlonul ascendent ce urcă din sălită reprezintă portiunea terminală a pesterii, cu o denivelare de 26 m fată de intrare. Majoritatea denivelărilor întâlnite însă pe parcursul galleriilor se datoresc îngrămădirilor de blocuri prăbusite.
Sala Mare, în care se poate pătrunde fie cu ajutorul unei scări fixată la extremitatea Galeriei Principale, fie parcurgând târâs cotlonul (ascendent ce porneste din Galeria Secundară, reprezintă partea cea mai interesantă si impresionantă a pesterii. Această sală s-a format la întâlnirea diaclazei sud-est-nord-vest cu suprafata de strat care în acest loc este perfect verticală, prilejuind dislocarea blocurilor. Dimensiunile sălii - 40/60 m - cu blocuri împrăstiate haotic pe podea, reprezintă un aspect unic, din acest punct de vedere. Interesante sunt concretiunile în formă de scurgeri de pe suprafetele
verticale ale blocurilor de lângă peretele vestic al sălii si formatiunile cu aspect de ciupercă de pe blocurile din coltul sud-vestic. Desi pestera este cunoscută si vizitată din timpuri îndepărtate, iar prospectiuni publicate au început să apară încă din secolul XVIII, prima explorare a aicestei săli s-a efectuat în 1957.
Interesul pentru Pestera Mare de la Meresti a crescut mult în urma săpăturilor efectuate în depozitele de umplutură de pe traiectul sălilor si galeriilor, depozite bogate în fosfati si chiropterit, care au făcut si obiectivul unor explorări. Din aceste depozite s-au scos la iveală si resturi scheletice - de mamifere cuaternare (Maria Mottl, 1943).
Fauna actuală este constituită din colonii de lilieci (miotisi si miniopteri) si din numeroase specii de nevertebrate guanobii. În Sala Mare este greu de lucrat în lunile de vară din cauza numărului imens de diptere apartinând mustei de guano (Thelida atricornis).
Conditii de vizitare. Echipament obisnuit explorărilor în mediul subteran fără curs de apă si cu încăperi relativ usor de parcurs.